Ungurii aducători de voturi

În afara istoriei comuniste, România şi Slovacia au în comun problema minorităţilor maghiare apărute simultan după Primul Război Mondial. România şi Slovacia deţin în continuare o populaţie maghiară însemnată care nu şi-a uitat originile şi care se află în raporturi strânse cu Ungaria. Problema celor două ţări este că sunt adesea incomodate de modul dezinvolt în care unii politicieni maghiari organizează manifestări simbolice cu sugestii care pot părea neliniştitoare. În august 2009, de exemplu, preşedintele Ungariei de atunci, Sólyom László, s-a lovit de rezistenţa dublă a Bratislavei şi Bucureştiului. Autorităţile slovace au fost categorice, interzicând intrarea în ţară preşedintelui Ungariei care intenţiona să participe la dezvelirea unei statui a Sfântului Ştefan, primul rege al Ungariei. Cu câteva luni mai devreme, în martie, Preşedintele Sólyom Lászlóa fost nevoit să sosească în România cu ocazia serbării tradiţionale a maghiarilor pe şosea, căci autorizaţia de survol a spaţiului aerian îi fusese retrasă. Ministrul Radu Berceanu a oferit o explicaţie puţin ciudată: ”Deplasarea cu mijloace militare este mai complicată şi plină de neprevăzut”.

Dacă în ce priveşte România, preşedintele Ungariei s-a mulţumit cu câteva declaraţii de presă ("Consider ca este un gest curios, inamical si neprietenos"), diferendul cu Slovacia a ajuns la Curtea de Justiţie a Uniunii Europene de la Luxemburg. A fost mai curând uimitoare însă poziţia Comisiei Europene care în linii mari a dezavuat poziţia Ungariei, raliindu-se punctului de vedere slovac.

La capătul acţiunii Curtea de la Luxemburg a respins acţiunea Ungariei, lăsând în urmă câteva nedumeriri. Dacă Uniunea statorniceşte principiul liberei circulaţii a cetăţenilor ei, de ce acceptă ca unii cetăţeni cum ar fi demnitarii statului (Preşedintele, miniştrii, etc) să aibă un statut diferit, putând fi supuşi anumitor restricţii? În esenţă Comisia de la Bruxelles şi Curtea de Justiţie au susţinut că şefii de stat nu pot în calitatea lor oficială să circule liber în cadrele Uniunii. Acest punct de vedere implică însă o prioritate a politicii naţionale în faţa politicii europene, ceea ce pune Comisia într-o situaţie de contradicţie. Este mult mai probabil ca responsabilii europeni de la Bruxelles să fi ales această soluţie ca să descurajeze naţionalismul maghiar pe care îl ghiceau în spatele unor acţiuni cu caracter, aparent, pur simbolic. Dar descurajând naţionalismul maghiar, Comisia a oferit o prioritate de principiu politicilor naţionale (”rezonabile”). Vedem prea bine că cei de la Bruxelles ca şi judecătorii Curţii de Justiţie fac faţă cu greu dificultăţilor apărute în procesul complicat al construcţiei europene.

România şi Slovacia nu s-au încurcat însă în această cazuistică şi au primit decizia Curţii de Justiţie cu satisfacţie, căci obţineau dintr-o dată un instrument juridic european împotriva Ungariei. Cele două ţări au colaborat pe acest plan în mai multe rânduri căutând să-şi sincronizeze acţiunile la fel ca şi în cazul nerecunoaşterii independenţei Kosovo.

Pentru preşedintele Băsescu situaţia este însă mai complicată, căci el şi-a bazat mult jocul politic intern pe susţinerea unei fracţiuni a maghiarilor din România şi nu oricare, ci tocmai aceea care s-a aflat în graţiile Budapestei. În plus Traian Băsescu a primit un sprijin substanţial din partea lui Viktor Orban care a cerut anul trecut minorităţii maghiare din România să nu voteze la referendumul de demitere. Aşadar Băsescu este dator ungurilor, dar pe de altă parte el însuşi e pus în dificultate de agitaţia naţionalistă tot mai pronunţată a unor politicieni maghiari ca Vona Gábor. Am putea asista de aceea la o schimbare de atitudine din partea preşedintelui Băsescu care a făcut recent o declaraţie grăitoare: ”Am crezut că funcţionează decenţa. Anul acesta, ne-au dovedit că pot fi indecenţi.(...) România îşi va asuma leadership-ul punerii la punct a Budapestei". (12 august 2013).

Aşadar la Bratislava preşedintele ar putea căuta o nouă coordonare cu slovacii, într-o politică cel puţin retoric mai exigentă faţă de Budapesta. Traian Băsescu se pregăteşte de pe acum pentru alegerilor din 2014 în contul Mişcării Populare, iar ungurii ca întotdeauna ar putea deveni iarăşi un subiect aducător de voturi.