Unirea Principatelor Române: învățăminte pentru R. Moldova
24 ianuarie 2024
A participat și spiritual, și teritorial. Legăturile cu românii de peste Prut au rămas foarte puternice după 1812. Apoi, cele trei județe din sud – Cahul, Bolgrad și Ismail – pe care Principatul Moldovei le-a recuperat în urma înfrângerii Rusiei în războiul Crimeii, la 1856, au făcut parte și ele din Principatele Unite, dar au fost din nou rupte de Rusia, așa-zisul aliat al României în războiul cu turcii de la 1877-1878.
I s-a spus, pe nedrept, „Mica Unire”. O sintagmă construită pentru a pune mai bine în valoare „Marea Unire” de la 1918. Nu cred însă că reîntregirea națională de la sfârșitul Primului Război Mondial, când Basarabia, Bucovina și Transilvania s-au alăturat României, are de câștigat în strălucire prin diminuarea semnificațiilor zilei de 24 ianuarie 1859. Este actul fondator al statului român modern, fără de care tot ce a urmat în materie de emancipare națională nu ar fi fost posibil.
Împrejurările se cunosc. Oamenii politici din cele două principate, Moldova și Țara Românească, au prins o ocazie istorică de a înfăptui actul Unirii, și au găsit o modalitate fericită prin dubla alegere ca domnitor a lui Alexandru Ioan Cuza pe 5 ianuarie la Iași și pe 24 ianuarie 1859 la București. Susținut puternic de Franța lui Napoleon III, noul stat a fost gândit ca un obstacol în calea expansiunii rusești în Balcani, a fost, cum am spune noi azi, un „fruct al integrării europene”, pentru că Principatele Unite au cunoscut o dezvoltare spectaculoasă, politică, economică și culturală.
N-a fost ușor. Artizanii Unirii din Moldova și din Țara Românească au manifestat multă clarviziune și fermitate, pentru a anihila tertipurile partidei antiunioniste, stipendiată de Rusia.
Ieri, ca și azi, expansiunea rusească
Aniversarea Unirii Principatelor Române e un prilej de evocări, dar și de trimiteri spre actualitate. După 100 de ani de stăpânire țaristă și de 45 de ani de regim sovietic, moldovenii dintre Prut și Nistru ar fi trebuit să nu mai ezite în a urma pilda înaintașilor de la 1859 și de la 1918, nu au avut curajul și luciditatea elitelor intelectuale și politice de atunci. De când și-a obținut independența, Republica Moldova a privit c-un ochi spre România și Europa, și cu celălalt ochi spre Rusia, nu a fost lăsată să se hotărască. Iar azi trăim o nouă secvență, foarte periculoasă, a expansiunii moscovite.
Rusia vrea să-și înjghebe imperiul în haină nouă: un mix țarist-kaghebist. Anexează teritorii ucrainene, declarându-le „istorice rusești”, pe care le-a cucerit tot prin războaie în secolele XVII-XIX. Crimeea, ca să dăm un exemplu, a aparținut tătarilor, care își aveau statul lor încă de la 1441, Hanatul Crimeii, distrus de armatele Ecaterinei II la 1783.
Peste tot unde intră, regimul rusesc terorizează și deznaționalizează. Pornind agresiunea împotriva Ucrainei în 2014 și invazia la scară mare– exact peste o lună, la 24 februarie 2024 se vor face doi ani! –, Rusia a încălcat prevederile acordului final al Conferinței de la Helsinki, din 1975, care stipulează că frontierele în Europa nu pot fi modificate cu forța. A violat Carta ONU: „Noi, popoarele Națiunilor Unite, hotărâte să izbăvim generațiile viitoare de flagelul războiului care, de două ori în cursul unei vieți de om, a provocat omenirii suferințe de nespus, să ne reafirmăm credința în drepturile fundamentale ale omului, în demnitatea și valoarea persoanei umane, în egalitatea în drepturi a bărbaților și a femeilor, precum și a națiunilor mari și mici...” (am citat din preambul).
Ca să nu mai vorbim de alte tratate și convenții internaționale semnate și încălcate de Rusia.
Republica Moldova se află în pericol existențial și, la fel ca românii de la 1859, caută sprijinul Europei, al lumii civilizate, occidentale, care o poate ajuta să-și apere dreptul la viață, libertate și prosperitate.
Premiul Timișoara, Rusia și „vigilența civică”
În plin război hibrid al Rusiei împotriva Republicii Moldova, am asistat de curând la o nouă diversiune, alimentată prin contribuția „dezinteresată” a unor oameni politici din arcul guvernamental și de anumiți reprezentanți ai societății civile. Mă refer la scandalul declanșat în jurul președintei Maia Sandu, căreia i s-a acordat pe 13 ianuarie 2024 Premiul „Timișoara pentru Valori Europene”. Cu acest prilej, Moscova a învinuit România de „anexare hibridă” a Moldovei, iar acasă, la Chișinău, șefa statului a fost acuzată de corupție, pentru că a acceptat acest premiu.
Mărturisesc, am fost uluit și indignat să aud asemenea reacții – și nu la Moscova mă refer, supărarea rușilor, vorba lui Dominic Fritz, primarul Timișoarei, dovedește că suntem pe drumul cel bun. Vigilența „criticilor civici” trădează nu doar incultură, ci și miopie politică, o desolidarizare publică în raport cu președinta Maia Sandu, care ne-a reprezentat pe toți la Timișoara. Suma de 30.000 de euro (valoarea financiară a premiului), care încă nici n-a fost virată, le-a obturat vederea.
Prin ricoșeu, atacurile lor aduc o jignire și părții române, juriului alcătuit din importante personalități culturale care a desemnat-o pe Maia Sandu ca prim laureat al acestui premiu. A fost ignorat pandantul său simbolic, memoria eroilor și martirilor revoluției anticomuniste de la Timișoara din decembrie 1989, pe care Maia Sandu a evocat-o în discursul său de gratitudine. Dar cine merge cu gândul atât de departe?...
A trebuit Administrația Prezidențială să solicite avizul CNA, care a înlăturat orice suspiciune, precizând că: „regimul juridic al cadourilor nu este aplicabil în cazul acordării/decernării unor premii”, având în vedere că termenul de „premiu” nu se regăsește în lista termenilor care se circumscriu noțiunii de „cadou” potrivit art. 16 aln. (1) din Legea integrității nr. 82/2017”. Uluitor!
Eu n-am așteptat avizul CNA, m-am gândit la Václav Havel – modelul meu politic absolut. Or fi fost oare „acte de corupție” premiile care i s-au acordat în calitate de președinte, în numele țării sale, pentru contribuția la căderea comunismului și la instaurarea democrației în estul Europei?
Cred că avem mult de lucrat la cimentarea unității naționale în interiorul Republicii Moldova și la... decență pur și simplu, înainte de a cere să fim primiți în familia națiunilor libere.