USL pregăteşte o moţiune de cenzură
22 martie 2012Opoziţia pregăteşte o moţiune de cenzură pe tema facultăţii de medicină şi farmacie de la Târgu Mureş. Este important mai ales cum va fi argumentată, căci există riscul să se perpetueze o mulţime de idei greşite. Or, aşa cum se ştie, cine gândeşte greşit acţionează greşit. Din nefericire, dacă e să judecăm după discursul public împărtăşit în mod egal de dreapta şi stânga, politica românească se află deja în mijlocul unui ocean de erori, fie că vorbim de concepte juridice şi politice, fie că vorbim de atitudini şi conduite publice.
În primul rând, este vădit că nici PDL nu doreşte înfiinţarea unor facultăţi în limba maghiară şi ar putea în mod secret să simpatizeze cu moţiunea opoziţiei. Parlamentarii PDL (partid în care disciplina prevalează în faţa libertăţii personale) vor vota împotriva propriilor simţăminte şi se vor simţi din nou înstrăinaţi aşa cum s-au simţit cu ocazia legii învăţământului. Se crease cu ocazia aceea un grup puternic de senatori PDL în jurul preşedintelui comisiei de învăţământ, Mihail Hărdău, care părea pregătit să ridice o baricadă împotriva amendamentelor UDMR la legea educaţiei.
Să constatăm însă docamdată ideile greşite care guvernează dezbaterea şi protestele de la Târgu Mureş. Manifestaţiile anti-segregare ale studenţilor români au părut extrem de ciudate şi fără precedent în lume, căci nicăieri nu manifestează grupul majoritar, ci dimpotrivă minorităţile defavorizate.
E o chestiune de psihologie elementară. Cei defavorizaţi şi dispreţuiţi, succesorii sclavilor negri din SUA, de exemplu, au iniţiat o amplă mişcare antisegregaţionistă care a reuşit, e adevărat, să atragă susţinerea liberalilor şi a tinerilor din universităţile americane cucerite de ideile progresiste despre universalitatea umană. Albii progresişti au defilat la rândul lor în favoarea negrilor, dar numai ca susţinere luminată pentru cei istoriceşte dezmoşteniţi.
Universităţile americane au jucat un rol decisiv, făcând tot ce le-a stat în putinţă pentru a-i integra pe negri prin uşurarea accesului la educaţie. La Târgu Mureş a fost însă ceva greu de înţeles: o manifestaţie în care studenţii români majoritari, trăitori într-un stat naţional românesc, au defilat împotriva segregării, pe care ungurii, în schimb, o doresc.
Au susţinut studenţii români cauza maghiară? Evident nu. Ungurii au fost mai curând stânjeniţi de aceste manifestaţii, care îi asocia şi pe ei fără să le fi cerut acordul. Au susţinut atunci cauza românească? Dar românii nu au de suferit de pe urma segregării de vreme ce au toate instituţiile de partea lor. Puterea politică, puterea simbolică, puterea economică (câtă a mai rămas după marile privatizări) aparţine, fără nicio umbră de îndoială, preponderent românilor.
De altfel strict tehnic înfiinţarea unor facultăţi la medicină sau farmacie cu predare în limba maghiară nu îi dezavantajează în nici un fel pe români. Atunci care a fost semnificaţia reală a acestor manifestaţii „anti-segregaţioniste”? Din nefericire, studenţii români au adoptat, în necunoştinţă de cauză, postura grupurilor defavorizate. Ei, prin tot protestul lor, au părut să spună că segregarea îi pune într-o postură de inferioritate, ceea ce este extrem de ciudat.
Dacă s-ar fi întâmplat în Transilvania de odinioară guvernată de unguri, ar fi avut un sens deplin şi, comiţând un mic anacronism, ar fi suscitat simpatia întregii lumi progresiste şi democratice. În condiţiile de azi, protestele de la Târgu Mureş provoacă însă nedumeriri, cu atât mai mult cu cât ungurii au o tradiţie culturală respectabilă şi nu cer derogări de la criteriile performanţei intelectuale în numele acţiunii afirmative. Totul pare pe dos.
Ideea factorului constitutiv
Dar erorile nu se află doar la nivelul unor atitudini viciate, ci sunt deja înscrise în lege, devenind practică juridică şi administrativă. În proiectul Hotărârii de guvern adoptat acum 10 zile se arată că intenţia este de a „dezvolta statutul de universităţi multiculturale şi multilingve, în vederea compatibilizării sistemului naţional de învăţământ cu sistemul european”. Guvernul lasă astfel să se înţeleagă că studenţii de la Târgu Mureş au protestat împotriva unor reforme europene, ceea ce evident iarăşi nu este adevărat. Ungurii nu cer europenizarea universităţii şi deschiderea ei către orizontul altor culturi, ei nu aspiră la comsopolitismul sugerat de textul imprecis al legii, ci revendică recuperarea unor drepturi istorice. Acţiunea lor priveşte retroactiv către perioada nu foarte îndepărtată în care dispuneau de un mai larg învăţământ universitar în limba maternă.
Şi am ajuns abia cum la fondul problemei, care este în mod sistematic eludat din dezbaterea publică: este corect ca maghiarii din România de astăzi să beneficieze de o parte a drepturilor pierdute? Aceasta este întrebarea.
Iată că o moţiune de cenzură ar avea multe de criticat în proiectul de Hotărâre, după cum ar putea critica modul ambiguu şi derutant în care este utilizat conceptul de multiculturalism. Ironic este că mulţi dintre maghiari, timoraţi de discursul majoritar sau pentru că sunt nepreveniţi, acceptă utilizarea acestui concept care le favorizează revendicările până la un punct, dar care este radical împotriva lor. Prin prisma acestui concept politico-juridic, ideea de recuperare istorică devine imposibil de susţinut.
Revendicările maghiare ar putea fi criticate eficient dintr-o singură perspectivă. Cu ani în urmă când dezbaterea politică se bucura paradoxal de mai multă libertate, maghiarii inventaseră un concept constituţional pe care doreau să-l propună spre aprobare românilor. Invocând actul originar al unirii Transilvaniei cu Regatul României, pe care a continuat să-l citească în litera lui, Uniunea Democrată a Maghiarilor din perioada anilor 90 revendica pentru minoritatea maghiară statutul de „factor constitutiv al statului român”.
Ideea aceasta justifica toate revendicările parţiale legate de utilizarea limbii maghiare în şcoli, în justiţie, administraţie şamd. Conceptul nici nu a intrat în discuţie, dar în practică maghiari au obţinut o mulţime de drepturi (fixate inclusiv prin Constituţia din 2003), care au tins să ofere acoprire practică acestui concept. Este exact ceea ce au spus şi maghiarii înşişi şi anume că realitatea de fapt este mai bună decât realitatea de drept.
Ideea aceasta a „factorului constitutiv” a funcţionat subteran în mod permanent şi ea, deşi nerecunoscută oficial, a produs o realitate care nu mai poate fi abolită. Este evident că politica românească de stânga sau de dreapta nu poate, în mod logic, să refuze revendicări ca cele de la Târgu Mureş decât repunând în discuţie ideea însăşi a „factorului constitutiv”, care le-a generat pe acestea în mod nevăzut. Dar acţionând în acest fel, partidele româneşti ar trebui în mod logic şi consecvent să retragă maghiarilor nu toate, dar cele mai importante dintre drepturile deja câştigate. Or, e bine să se întâmple acest lucru? Şi ar fi în acord cu interesele statului şi naţiunii române? Este încă o întrebare esenţială nu doar pentru opinia publică, dar şi penru toate instituţiile interesate.