USL şi modelul nordic

Primul ministru Victor Ponta a făcut un anunţ important cu privire la reducerea impozitelor. Cu toate că reprezintă un partid de stânga, primul ministru a prezentat o soluţie economică care pare mai aproape de ideile conservatorilor: când alţii cresc impozitele, ei propun să fie tăiate.

De data aceasta reducerea poverii fiscale este asumată solidar de USL, dar ceea ce a rămas nesemnalat, din cauza prejudecăţilor, este că ideea impozitelor regresive a fost prezentată de PSD în detalii şi în mai multe variante încă din 2008. Aşadar, pe urmele vechiului program PSD, primul ministru Victor Ponta propune ca de anul viitor cel mai mare impozit să fie de 16% (cota actuală), de la care să fie stabilite mai multe trepte în jos: 12% şi 8% pentru veniturile cele mai mici.

S-a spus că USL doreşte să renunţe la cota unică, dar afirmaţia aceasta este înşelătoare. Cota unică de 16% a fost benefică nu doar penru că era “unică”, ci mai ales pentru că era mai mică decât impozitul pe profit anterior. Or, guvernul nu caută să mărească impozitele, ci să le reducă, chiar dacă stabileşte mai multe trepte de impozitare. Faptul că se complică birocraţia fiscală e o problemă serioasă pentru administraţia românească, dar nu este una economică.

Aşadar, primul ministru a dat o veste bună: impozitele vor scădea. E adevărat că vor scădea numai pentru veniturile individuale şi nu pentru profiturile societăţilor. Dar scăderea impozitelor pentru salariile mici înseamnă totodată şi o uşurare pentru angajatori, căci presiunea legată de creşterea salariilor se va relaxa. Cu acelaşi salariu, cu acelaşi efort pentru antreprenor, angajatul va avea un venit mai mare. Dar vestea bună pentru angajatori este că ar putea plăti mai puţin în contul asigurărilor sociale cu 5%.

USL propune aşadar soluţii care, în linii generale, au fost aplicate cu succes în Suedia. Primul ministru conservator Fredrik Reinfeldt a micşorat impozitele pe salarii şi a reuşit să obţină o reducere a şomajului, care devenise îngrijorător înaintea alegerilor din 2006.

Este de semnalat însă că, laolaltă cu scăderea impozitelor, conservatorii suedezi au propus relaţii de muncă mai flexibile în spiritul Codului muncii adoptat de guvernul PDL anul trecut. Graţie succesului obţinut cu acest program, dreapta condusă de Reinfeldt a câştigat şi alegerile din 2010 continuând în plină criză politica de tăiere a taxelor. O diferenţă clară de viziune se referă la taxele pe averile mari, suedezii preferând să evite această vânătoare de vrăjitoare.

Despre tăierea taxelor se vorbeşte şi în România din 2010 încoace, dar numai în mediile comentatorilor lipsiţi de influenţă politică. PDL, deşi s-a prezentat pe sine ca esenţă a dreptei româneşti, nu a avut curajul să discute acest subiect şi, de altfel, partidul încetase de mult să se mai comporte ca un partid, preferând să delege integral puterea unui grup restrâns de specialişti guvernamentali.

Cu siguranţă, dacă a pierdut mult din încrederea publică este şi pentru că a fost în ultimii o simplă cutie de rezonanţă pentru o guvernare tehnocratică. FMI a condus linia reformelor şi se ştie că FMI a fost mereu reticent la ideea tăierii impozitelor, după cum se opusese categoric şi cotei unice în 2005.

Aşadar, după doi ani în care fiscalitatea a crescut foarte mult, reducerea impozitelor apare din nou ca o soluţie pentru problema locurilor de muncă şi a creşterii economice. Ne aflăm însă abia la începutul unei dezbateri care anunţă debutul campaniei electorale din toamnă.