1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW
PoliticăSlovacia

Va livra Slovacia avioane de luptă Ucrainei?

Sona Otajovicova
2 martie 2023

Premierul slovac în exerciţiu, Eduard Heger, vrea să trimită avioane de luptă MiG-29 în Ucraina, dar pentru moment Constituţia şi opoziţia par să-i stea în cale.

https://p.dw.com/p/4O7j6
Mig-29 slovac
Avion de luptă MiG-29 din dotarea Forţelor Aeriene SlovaceImagine: Yorick Jansens/BELGA/dpa/picture alliance

A trecut un an de la debutul invaziei ruse în Ucraina, un an în care statele membre ale UE şi altele nu şi-au pierdut speranţa într-o victorie ucraineană. În ultimele 12 luni, peste graniţa de est a NATO au fost trecute, în  sprijinul Ucrainei, tancuri, sisteme de apărare antiaeriană, elicoptere şi tone de echipament militar.

Acum, Slovacia, membră a NATO, ar putea deveni primul stat care livrează avioane de luptă ţării aflate în plin război. Până acum, nicio altă ţară nu a făcut asta. "Nu ar trebui să conteze că suntem primii, fiindcă atunci când trebuie să faci ceea ce este corect, noi suntem rareori primii", a declarat premierul slovac în exerciţiu, Eduard Heger.

Premierul slovac în exerciţiu Eduard Heger
"MiG-urile noastre ar putea salva vieţi nevinovate în ucraina", a declarat recent premierul Edgar HegerImagine: Olivier Matthys/picture alliance

Într-adevăr, ceea ce va face Slovacia în viitorul apropiat este de importanţă crucială, fiindcă ar putea afecta modul în care alte state sprijină Ucraina. Cu toate acestea, livrarea avioanelor nu va fi facilă, deoarece legea fundamentală slovacă pare să interzică unui guvern în exerciţiul funcţiunii să ia o astfel de decizie iar opoziţia nu crede că livrarea avioanelor este o idee bună.

Preşedintele Ucrainei cere avioane de luptă

Preşedintele Ucrainei, Volodimir Zelenski, l-a întâlnit pe Heger la summit-ul UE din 9 februarie şi l-a rugat să livreze ţării sale avioane de luptă MiG-29. Apelul privind avioanele de luptă din Slovacia a făcut parte dintr-o cerere mai largă de ajutor, adresată ţărilor UE.

Belgia Zelenski Eduard Heger
Zelenski a cerut în februarie ajutorul UE Imagine: Pool /Ukrainian Presidentia/picture alliance

Heger a spus că este gata să livreze avioanele de fabricaţie sovietică, chiar dacă actualul guvern slovac este doar unul interimar, însărcinat cu gestionarea treburilor curente, după ce a picat un vot de încredere în Parlament, în decembrie trecut.

Potrivit Constituţiei slovace, un guvern de tranziţie nu poate trece prin Parlament legi privind afaceri de politică externă esenţiale. Dar legea fundamentală nu specifică despre ce afaceri esenţiale este vorba iar partidele parlamentare nu pot nici ele să cadă de acord asupra acestui subiect.

Ar putea atrage livrarea avioanelor Slovacia în război?

În timp ce Heger a promis că va "investi efort maxim pentru a îndeplini cererea Ucrainei", formaţiunile de opoziţie, cum este Smer-SD, se tem că o astfel de decizie ar putea atrage Slovacia în război. Chiar dacă Smer-SD este la origine un partid social-democrat, el este cunoscut pentru poziţiile sale naţionaliste, de dreapta, pro-ruse. Iar formaţiunea vrea să atragă acum electoratul, care este îngrijorat de posibilele urmări pentru ţară ale livrării avioanelor de luptă.

Trimiterea avioanelor de luptă MiG-29 în Ucraina nu va atrage Slovacia în război, crede Juraj Krupa, preşedintele Comitetului Consiliului Naţional pentru Securitate şi Apărare şi membru al Partidului Libertăţii şi Solidarităţii (SaS). "Am livrat alte tehnologii Ucrainei şi nu s-a întâmplat nimic. Oameni care îi sperie pe alţii cu opinii de acest gen sunt pur şi simplu trolli pro-ruşi", a afirmat el într-o declaraţie de presă.

Partidele care se opun livrării sunt în creştere

Numărul slovacilor care tind să dea crezare argumentelor prezentate de liderul formaţiunii Smer-SD, Robert Fico, pare să fie în creştere. Potrivit celor mai recente sondaje, Fico are aproape 18% din voturi. Smer-SD este astfel în prezent cel mai puternic partid din Slovacia.

Ucraina | Exerciţiu militar| Avion de luptă Mig-29
Ucraina vrea MiG-urile şi spune că are piesele de schimb necesare pentru a le repune în funcţiuneImagine: Roman Pilipey/dpa/picture alliance

Numeroşi observatori se tem de ce va fi dacă Smer-SD va câştiga alegerile generale programate în septembrie şi Fico redevine premier. În declaraţii care amintesc de Viktor Orban, premierul învecinatei Ungarii, Fico a jurat că va stopa livrările de armamant către Ucraina.

Este livrarea de avioane neconstituţională?

Vincent Bujnak, expert în Drept Constituţional în cadrul Universităţii Comenius din Bratislava, crede că, şi dacă Parlamentul ar vota în favoarea livrării avioanelor de luptă, această decizie tot neconstituţională ar fi. El a declarat pentru DW: "Parlamentul nu este deasupra Constituţiei noastre. Parlamentul a votat deja o moţiune de neîncredere şi nu poate reda guvernului autoritatea pe care i-a luat-o deja."

Bujnak crede că, deşi premierul în exerciţiu ar putea cere Curţii Constituţionale să interpreteze Constituţia în această privinţă, el nu crede că o va face, fiindcă răspunsul va fi probabil negativ. Mai mult decât atât, o sentinţă ar putea fi pronunţată în câteva luni sau chiar ani iar Ucraina are nevoie de avioane acum.

"Singura posibilitate este să avem din nou un guvern cu autoritate deplină. Numai preşedintele poate face asta", a declarat Bujnak. O altă opţiune ar fi schimbarea Constituţiei, dar aceasta ar presupune votul a 90 de parlamentari. Este foarte puţin probabil să se întâmple asta, fiindcă guvernul nu a reuşit să-şi asigure nici sprijinul a 76 de parlamentari în ultimele luni, pentru a face unele legi să treacă.

Nu are nevoie Slovacia de MiG-urile ei?

Slovacia a obţinut avioanele de fabricaţie sovietică la începutul anilor 1990 pentru a-şi proteja spaţiul aerian. Iniţial a avut 24 de astfel de avioane, dar numărul lor s-a redus la 11 de-a lungul timpului. Când Rusia a invadat Ucraina, în februarie 2022, armata slovacă le-a blocat la sol,  pentru că statele UE au încetat să mai importe din Rusia piese de schimb. Dar Ucraina spune că deţine piesele de schimb necesare pentru a repune avioanele de vânătoare în funcţiune.

Slovacia | Conferinţă de presă după semnarea acordului privind securizarea spaţiului aerian slovac
Slovacia îşi securizează spaţiul aerian cu sprijinul vecinilor din NATOImagine: Petr David Josek/AP/dpa/picture alliance

În prezent, Slovacia nu foloseşte MiG-urile pentru a-şi securiza spaţiul aerian, deoarece ţara utilizează sistemele de apărare antiaeriană Patriot şi Mantis. În plus, fiind ţară NATO, Slovacia este protejată de avioane de luptă din Ungaria, Polonia şi Cehia. Guvernul de la Bratislava a comandat avioane noi, tip F-16, din SUA, dar acestea încă nu au fost livrate din pricina pandemiei şi a penuriei de semiconductori.

Germania, arme pentru Ucraina
În ianuarie, Germania a aprobat livrarea către Ucraina a unor tancuri tip Leopard-2Imagine: Martin Meissner/AP Photo/picture alliance

Va dona sau va vinde Slovacia avioanele Ucrainei?

Un alt aspect al dezbaterii este dacă Slovacia va vinde sau va dona avioanele Ucrainei. Dacă avioanele ar fi noi, ele ar valora estimativ 300 de milioane de euro. Dată fiind vechimea lor, ele valorează acum mult mai puţin.

Slovacia a fost printre primele ţări care au oferit ajutor vecinului de la est, trimiţând sistemul de apărare antiaeriană S300 pe front. Bratislava a livrat de asemenea Kievului 8 obuziere Zuzana 2, 17 elicoptere militare Mi-2 şi muniţie pentru lansatoarele de rachete GRAD.

Sona Otajovicova specialist Slovacia