Viața în Harkivul bombardat

Aici au căzut primele bombe rusești pe 24 februarie 2022: în districtul Saltivka, cel mai mare din Harkiv, zona rezidențială în care, înainte de începerea agresiunii rusești, trăiau peste 300.000 de oameni. Aici, străzile lungi sunt străjuite de blocuri înalte, aglomerate, cenușii.

În total, peste 4.000 de clădiri au fost avariate în Harkiv, aproape o treime dintre ele au fost lovite direct, potrivit lui Evhen Pasenov, reprezentant al departamentului de locuințe și servicii comunale din administrația locală. Încă în mai, după prima contraofensivă ucraineană și eliberarea suburbiei, autoritățile au început să repare case, mai ales ferestre și acoperișuri. „Vrem să protejăm proprietatea oamenilor, astfel încât aceștia să se poată întoarce la un moment dat”, explică oficialul.

Blocurile din Harkiv, ca niște stupi arși

Peste un milion de oameni trăiesc în prezent în Harkiv - înainte de război erau în jur de 1,5 milioane. Magazinele se redeschid, sunt din nou mai multe mașini pe străzi. Districtul Saltivka este însă greu locuibil: toate casele de acolo sunt avariate. În primăvară, blocurile lovite de artileria rusă, cu ferestre sparte și pereți înnegriți, arătau ca niște stupi arși. Acum ferestrele sunt închise cu placaj.

„Când distribuim ajutor umanitar putem să ne dăm seama și câtă lume trăiește acum în aceste blocuri”, spune Irina Petrenko. Aproape 200 de oameni au revenit în cele patru blocuri care au din nou încălzire, apă și electricitate, spune Irina, care le oferă pachete cu alimente, aduse de voluntari. „Aici m-am căsătorit, am născut o fiică, care aici a studiat, aici e grădinița la care a mers nepoata mea, aici este parcul în care am plimbat-o și banca pe care am stat și am mâncat porumb copt”, povestește femeia.

Rusia văzută noaptea de la fereastră

Irina a fost croitoreasă, soțul ei încă mai lucrează într-o fabrică de mobilă. Din întreaga familie, doar ei au mai rămas în Harkiv: fiica, ginerele și nepoata în vârstă de opt ani au părăsit orașul în primele zile de război.

Când sună alarma aeriană, oamenii dorm, cu rândul, pe holuri. „Ne-am așezat în hol la lumina lumânărilor, pe două scaune. Eu și soțul meu ne-am luat deja la revedere. Ne-am spus că ne iubim", își amintește Irina. Noaptea, de la fereastră, Irina putea vedea lansarea rachetelor rusești. Granița cu Rusia nu este departe. Saltivka a fost sub intens bombardament rusesc toată luna martie. Și, în ciuda raidurilor, Irina a mers zilnic să hrănească pisica fiicei sale.

După această experiență, cuplul a decis să se mute în altă parte a orașului, cel puțin temporar. Înainte de a părăsi apartamentul, Irina a curățat podeaua. „Soțul meu a spus că nu are rost”, râde ea. Și, totuși, blocul lor a scăpat neatins. „Când ne-am mutat, în jurul mașinii noastre se trăgea. Casa vecină era în flăcări. Liniile electrice atârnau peste drum iar pe stradă erau bolovani pe care trebuia să-i evităm. Am văzut case distruse, un taximetrist rănit și pasagerul său, un bărbat în vârstă, ucis”.

Cei doi soți s-au refugiat la un prieten care se alăturase voluntarilor militari. Irina le-a gătit mâncare apărătorilor orașului, ceea ce a făcut-o să se simtă utilă. „Dar în luna mai am căzut în depresie. Îmi doream doar să merg la mine acasă", spune femeia.

Întoarcerea localnicilor

Raisa Lobanova este pensionară iar în primăvară a rămas complet singură într-un bloc de nouă etaje. A întâmpinat-o pe Irina cu sfaturi despre resursele de apă și ajutoarele umanitare care ajungeau în cartier. Zile întregi, femeile au făcut curat în curtea blocului, plină de cioburi și rame sparte de la ferestrele distruse.

Tot în curte, lângă terenul de sport, sunt cărămizi acoperite cu cenușă. Pe această vatră improvizată găteau oamenii, în lipsa gazului și a curentului electric din case. Situația a durat, pentru că în cea mai mare parte a verii rușii au continuat să bombardeze Harkivul.

Irina nu și-a cunoscut, înainte de război, vecinii. Nici măcar pe cei din apartamentele de pe propriul etaj. Acum îi știe și pe cei de pe străzile învecinate. Când s-a întors acasă s-a oferit  voluntară pentru a-i ajuta pe locuitorii cartierului. S-a interesat de nevoile oamenilor, a făcut liste și, în cele din urmă, a distribuit ajutor umanitar.

În septembrie, după eliberarea unor părți din Harkiv și Liptsi, oraș aflat la 25 de kilometri de Harkiv, localnicii au început să se întoarcă și în Saltivka. Numărul atacurilor rusești a scăzut semnificativ. Oamenii au revenit chiar și în clădiri care pe dinafară păreau de nelocuit.

Acum pot fi văzute printre blocuri macarale. Potrivit autorităților orașului, mai mult de douăzeci de blocuri sunt în reconstrucție. Lucrările ar trebui să se termine luna aceasta. Unele apartamente sunt deja gata. Se văd fațadele unor etaje întregi refăcute cu cărămizi, în contrast cu betonul prefabricatelor din care a fost ridicată inițial construcția. Se văd multe ferestre noi. Locurile de joacă și terenurile de sport lovite de obuzele rusești nu vor fi reparate deocamdată, deoarece în cartiere aproape că nu mai sunt copii.

În Harkiv renovezi pe propriul tău risc

În holul blocului în care locuia familia fiicei Irinei este frig și întuneric. Încălzirea, apa și electricitatea nu au fost peste tot restabilite. Apartamentul fiicei Irinei este și el rece și întunecat. În camere este umezeală iar tapetul a alunecat pe podea. Din cauza bombardamentelor masive, ferestrele au trebuit să fie închise de mai multe ori cu placaj.

Autoritățile vor putea să estimeze abia în primăvară câte case din Saltivka mai pot fi renovate. Evaluările vor spune cât poate costa și dacă nu cumva o reconstrucție de la zero este mai eficientă, ca preț, explică Evhen Pasenov, reprezentantul administrației din Harkiv. „Este puțin probabil ca organizațiile internaționale să finanțeze acum o lucrare de anvergură, deoarece războiul este încă în desfășurare. Nu ar avea logică să reconstruiești în acest moment la doar 40 de kilometri de Rusia", adaugă oficialul. „Ceea ce s-a făcut deja a fost făcut pe propriul risc”.

În cele din urmă, însă, majoritatea locuitorilor au putut să se întoarcă la casele lor. „Cel puțin, ești mai fericit că ești acasă”, mărturisește Irina, privind spre ferestrele acoperite cu plăci din așchii lemnoase ale blocului. „Când m-am întors, era primăvară. Era liniște, păsările cântau. Rame de ferestre și perdele atârnau de copaci. Treceai pe lângă blocuri și vedeai în ele viețile altora".