Victimele prădătorilor sexuali devin și victimele societății

Capul de afiș al unei actualități germane ușor paralizate politic este cazul acelui parlamentar care a avut contacte cu o firmă ce comercializa pornografie infantilă. Pe Sebastian Edathy, cel prins în circuitul filmelor murdare, „îl paște excluderea din partid”. Hans-Peter Friedrich, fostul ministru care a răsuflat despre derularea anchetei, este „deraiatul”. Parlamentarii social-democrați sunt nemulțumiți de cum administrează președintele partidului situația de criză generată de presupusele păcate ale lui Edathy.

Presa vrea să știe, la Berlin, dacă în Marea Coaliție este criză. Televiziunea publică germană camuflează identitatea „călăului” care a filmat copii dezbrăcați, dar o prezintă, cu imagini și nume, pe mama uneia dintre victime. Spiegel TV merge mai departe chiar și difuzează imagini necenzurate cu unul dintre copii.

Nu există ofertă fără cerere

„Dacă se pornește o dezbatere și aceasta duce la o schimbare de sistem, e bine”, este de părere Ștefan Cândea, directorul Centrului Român pentru Jurnalism de Investigații, care, alături de ziarul canadian Toronto Star, a investigat pe urmele rețelei internaționale de pornografie infantilă. „Dar”, observă Cândea, „în România nu există nici un fel de dezbatere iar cea din Germania nu are în centru victimele, ci vrea să afle cum a fost posibil ca acest membru al Parlamentului să fie avertizat că este subiectul unei anchete”.

Firele cazului Edathy duc undeva, la un fel de capătul lumii. Le cară până acolo un cetățean german. „Astfel de lucruri s-au putut întâmpla în România și reverberează în Germania - ceea ce indică, mai degrabă, cât de apropiate sunt România și Germania, la doi poli ai aceleiași conversații”, susține psihiatrul român Gabriel Diaconu. „Este exact la fel ca și în traficul de droguri: nu poți să spui că Afghanistan sau triunghiul din Laos sunt responsabile pentru faptul că în lume există consumatori de droguri. Este o problemă pe care o are Occidentul mai degrabă decât una pe care o are Orientul”.

Greșeala poliției germane

Markus Roth a venit în România, în 2001, imediat după ce a ieșit din închisoare - ca să se poată ascunde de autoritățile germane. În țara sa natală avea o condamnare și interdicția de a se apropia de copii. În România, însă, nimeni nu a știut de interdicția asta. „Fiind sub supraveghere, autoritățile germane ar fi trebuit să anunțe poliția din România”, explică Ștefan Cândea.

De ce a ales Roth România? Pentru că, apreciază Diaconu, „România a câștigat o faimă nefastă de paradis al criminaltății, în general, al criminalității sexuale, în particular. Este și rezultatul unei moșteniri comuniste: decretul prin care, în 1967, Ceaușescu interzicea avortul și care a lăsat un popor cu o atitudine destul de ambivalentă și de multe ori toxică față de copiii lui. Există neglijență în România vis-a-vis de copii, în zilele noastre. Există o sărăcie nu doar financiară, dar și instituțională în ceea ce privește protecția copilului - și prin asta mă refer nu doar la protecția lui educațională, ci și la cea emoțională”.

La mai bine de două decenii de la căderea comunismului, situația nu arată neapărat mai bine: „Nu există, în România, un sistem căruia posibilele victime să i se adreseze. Roth a intrat sub pielea familiilor girat fiind de către școli”, povestește Cândea, jurnalistul fiind convins că este o problemă de management local: "O directoare din Satu Mare, de la liceul german, l-a refuzat pe Roth, pentru că a simțit că ceva e în neregulă cu el. Cred că trebuie să te și intereseze”.

Presa, același algoritm ca și criminalul

Dar, susține Gabriel Diaconu, „este obligatoriu pentru psihiatri, psihologi, asistență socială să privim fenomenul nu ca fiind unul național, cum este el prezentat: țară săracă, oameni săraci, patologie de sărăcie. Este un fenomen european. Este vorba despre politici comunitare. Copiii în cauză nu sunt doar cetățeni români iar grija față de ei trebuie să depășească idiosincrazii care fac trimitere la o Românie comunistoidă, în care avem orfelinate și prostituție și abandon al copilului, inclusiv în ghearele unui prădător sexual. Este insuficient să externalizezi problema pornografiei infantile și a traficului de copii către bazinele de racolare”.

În afacerea din jurul parlamentarului german Edathy, copiii din România sunt un fapt divers, un element de amplificare a senzaționalului situației. După o caricatură de condamnare de doi ani, Roth a plecat în Germania, unde presa îi protejează identitatea.

„Ar putea să plece în orice altă țară să o ia de la capăt”, avertizează Ștefan Cândea, revoltat că revista Spiegel și emisiunea acesteia de televiziune dau, între timp, „imagini neblurate cu una dintre victime, dau numele complet al copilului și al tatălui și dau numele satului în care fiecare se știe cu fiecare. Practic, copiii aceștia sunt din nou abuzați - de către presă”.

Psihologul Gabriel Diaconu este de aceeași părere: jurnaliștii „nu fac altceva decât să repete același algoritm pe care l-a folosit acel cetățean german. Nu știu dacă au contabilizat povara psihologică a acestor copii expuși unui reportaj televizat despre un lucru care i-a traumatizat”.