1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Vietnamezi expluzaţi în masă din Germania şi Polonia

12 iunie 2009

În ultimii ani, numărul imigranţilor ilegali de origine vietnameză din Germania a crescut vertiginos. Pentru că nu au nicio ocupaţie, întrucât nu deţin permise de muncă, mulţi ajung să comită infracţiuni.

https://p.dw.com/p/I8De
Imagine: dpa Zentralbild

În cartierul berlinez Marzahn, vietnamezii formează una din cele mai mari comunităţi de străini. Mulţi au sosit în fosta Germanie Democrată cu contracte de muncă. Prezenţa unei maşini de poliţie în cartier nu-i sperie pe cei care au luptat din greu de-a lungul anilor pentru a-şi deschide un magazin, un bar sau o florărie. În schimb, vietnamezii care vând ţigări de contrabandă la marginea unei parcări intră în panică. Aceştia din urmă aparţin noii generaţii de imigranţi; "străini fără niciun viitor în Germania" - afirmă Tamara Hentschel, reprezentantă a unei organizaţii de întrajutorare. "După relaxarea regimului în Vietnam şi după căderea Cortinei de Fier, în Europa au venit mulţi vietnamezi care nu mai fuseseră niciodată în străinătate. În principiu, ar fi fost mai bine dacă aceşti oameni ar fi rămas acasă şi nu s-ar fi aventurat într-o asemenea călătorie, chiar periculoasă pentru unii dintre ei."

Atraşi cu promisiuni false de către bandele de traficanţi, mulţi vietnamezi şi-au făcut datorii mari pentru a-şi plăti drumul către Germania. Mulţi au venit cu intenţia de a depune cerere de azil în Republica Federală. Nevoia de bani şi imposibilitatea de a-şi găsi un serviciu, în lipsa permiselor de muncă, i-a determinat pe mulţi să intre în afaceri ilicite. Mulţi au fost prinşi şi trimişi înapoi în Vietnam sau îşi aşteaptă expulzarea. Este şi cazul celor o sută de imigranţi, depistaţi fără acte în regulă pe teritoriul Germaniei şi Poloniei, care au fost îmbarcaţi la bordul unei aeronave cu destinaţia Vietnam. Pe aeroportul Schönefeld din Berlin au avut loc manifestaţii de protest faţă de această acţiune. Reprezentanţii organizaţiilor de întrajutorare care au luat parte la demonstraţii au citat chiar şi dintr-un raport al Amnesty International în care se menţionează că "în Vietnam încă se mai practică tortura şi se aplică pedeapsa cu moartea".

În opinia autorităţilor germane, printre imigranţii vietnamezi sosiţi în Republica Federală în ultimii ani se numără puţini care ar trebui să se teamă de represalii politice în ţara lor de origine. De aceeaşi părere este şi Volker Piening, responsabil pe probleme de integrare în landul Berlin-Brandenburg. "În orice caz, din această categorie de solicitanţi de azil fac parte mulţi imigranţi cărora le-a expirat dreptul de şedere. De aceea, în ultimele luni, a crescut numărul vietnamezilor întorşi acasă."

În prezent, în Germania, trăiesc legal circa 85.000 de vietnamezi, dar nu se cunoaşte numărul celor aflaţi clandestin pe teritoriul Republicii Federale. Spre deosebire de noul val de imigranţi, vietnamezii sosiţi în anii 70 sau 80 au reuşit să se remarce prin hărnicie şi seriozitate. Copiii acestei categorii de străini sunt recunoscuţi pentru ambiţia lor de a studia. Peste jumătate din elevii de origine vietnameză reuşesc să termine liceul cu succes. Nu acelaşi lucru se poate spune şi despre colegii lor germani sau despre copiii aparţinând altor categorii de imigranţi.

Autori: Bernd Gräßler, Claudia Ştefan
Redactor: Vlad Drăghicescu