Viktor Orban, Angela Merkel și ruptura de dig

Ce zici de populiștii de dreapta? Aceasta a devenit întrebarea-cheie în ultimii ani în Europa. Din motive evidente: în aproape toate țările estice ale UE, populiștii sau extremiștii de dreapta fac parte din guvern sau, precum în Ungaria sau Polonia, reprezintă chiar puterea politică dominantă. În Austria și Italia au făcut parte din coalițiile de la guvernare, iar în multe alte țări vestice ale UE, aceștia le suflă în ceafă partidelor de centru.

În Germania, întrebarea dacă democrații ar putea și ar trebui să colaboreze cu extremiștii de dreapta, fie chiar și într-o chestiune punctuală, a dus la cel mai puternic cutremur politic din ultimii ani. Ruptură de dig, distrugerea unui tabu, a zidului de protectie - cam așa sună titlurile din mass media. Motivul a fost sprijinirea tactică a partidului AfD, în mare parte extremist de dreapta, în landul est-german Turingia, la alegerile regionale – un precedent, într-un context încă neclarificat pe deplin.

Până acum, în Germania exista un consens solid, pe baza căruia nicio colaborare cu ”Alternativa pentru Germania” (AfD) nu a fost tolerată. De aceea, precedentul de la Erfurt i-a catapultat mai ales pe creștin-democrații germani într-o criză profundă. Șefa CDU, Annegret Kramp-Karrenbauer, și-a anunțat demisia de la șefia partidului, retrăgându-și totodată candidatura pentru funcția de cancelar.

Dincolo de consensul democratic?

În toiul cutremurului politic, luni, premierul Ungariei, Viktor Orban, a efectuat o vizită cancelarei Angela Merkel la Berlin. Programarea acestei vizite a fost pe cât de întâmplătoare, pe atât de memorabilă: în timp ce Annegret Kramp-Karrenbauer își anunța retragerea, pentru că a scăpat de sub control o organizație regională a partidului, care coopera cu dreapta extremă, cancelara Angela Merkel întâmpina un om politic cu viziuni și mai de dreapta decât pozițiile AfD. Un om care, în Germania, mai mult ca sigur ar fi fost cercetat pentru incitare la ură rasială și supravegheat de serviciile secrete interne.

Sună drastic și poate exagerat. Viktor Orban se prezintă ca fiind democrat și se auto-plasează în spectrul politic conservator creștin-democrat. Orban nu a încălcat încă vizibil constituția. La reformarea Ungariei are grijă să rămână, formal, în legalitate. Dar cu cât îl observăm mai atent pe Orban, cu atât rezultă, per ansamblu, imaginea unui politician care încalcă în mod repetat și tot mai des consensul democratic.

Exprimă de mult poziții populist-etniciste, de exemplu atunci când subliniază importanța națiunii tuturor maghiarilor, ale cărei valori sunt ”sângele și patria” (citat dintr-un discurs al lui Orban din 2012), creștinismul, familia și ”libertatea ungară” - orice ar însemna aceasta din urmă. Răspândește xenofobia atunci când evocă în repetate rânduri imaginea inamicului, a migrantului tânăr, masculin și musulman și pe cea a ”valului organizat de migranți”, care ar  distruge cultura creștină europeană. Orban preia discursul extremismului de dreapta - vorbește despre ”forțe oculte în politica mondială” și ”schimburi de populație” în Europa. Atunci când critică excrescențele capitalismului financiar modern sau când duce campanii împotriva miliardarului american George Soros, folosește mereu stereortipuri antisemite. La fel, Orban recurge, în mod repetat, la resentimente antițiganiste, de pildă atunci când spune, la conferințe pe tema comunității rome, că în Ungaria ar trebui să muncească toată lumea, pentru că nu se poate trăi din ajutoare sociale și criminalitate.

Orban l-a numit pe Miklos Horty, guvernatorul Ungariei din perioada interbelică și aliat al Germaniei naziste, responsabil pentru deportarea și uciderea a sute de mii evrei maghiari, un ”strălucit om de stat”. Orban s-a exprimat de mai multe ori pentru reintroducerea pedepsei capitale și a justificat în 2017 un caz incredibil de ”justiție privată” petrecut în satul unguresc Öcsény. În acel an, un antreprenor local voia să ofere câteva zile de vacanță în sat unei familii de refugiați, după care cauciucurile mașinii sale fuseseră tăiate - situație la care Orban nu a găsit ”nimic reprobabil.”

"Un sănătos sentiment național" - Concepția lui Orban față de statul de drept

Mai nou, premierul ungar se exprimă explicit și împotriva principiilor indiscutabile ale statului de drept - cere să nu se pună în aplicare hotărârile judecătorești definitive, atunci când acestea contravin unui ”sănătos sentiment național”. În acest caz, este vorba despre despăgubiri pentru deținuți din cauza condițiilor degradante din închisori și despăgubiri pentru copii romi din cauza segregării școlare. Pe această temă, guvernul ungar dorește să organizeze un așa-numit ”chestionar național” în câteva săptămâni, înaintea căruia are loc de regulă o campanie de propagandă din partea guvernului.

 Angela Merkel ar trebui să cunoască, în linii mari, atitudinile lui Orban. Cancelara și premierul Ungariei au o relație deosebit de dificilă și distantă. Cu toate acestea, partidele lor sunt - încă - unite în Partidul Popular European (PPE). Fidesz nu a fost exclus din PPE, ci rămâne, pentru moment, membru suspendat. Merkel încă stă de vorbă cu Orban și din considerentul de a nu-l împinge pe premierul Ungariei spre altă alianță politică.

Un lucru trebuie, însă, să-i fie clar cancelarei: în ciuda câtorva reviziuiri tactice, Viktor Orban nu va renunța să incite, să răspândească ura și să otrăvească atmosfera în rândul societății din Ungaria și din regiune. Din moment ce el, cum s-a întâmplat recent, pune sub semnul întrebării una dintre cele mai sfinte principii ale statului de drept, și anume valabilitatea unor hotărâri judecătorești definitive, acest lucru înseamnă că e gata să pună sub semnul întrebării toate valorile democratice. Atunci este vorba despre încălcarea constituției, ceea ce deschide toate ușile unei puteri depline și discreționare a statului. De aici rezultă că nu poate exista un drum politic comun cu acest om și cu acest partid în PPE și nici în alte constelații. Orice altceva ar însemna mult invocata ruptură de dig.

Keno Verseck, născut la Rostock în 1967, lucrează ca jurnalist independent la Berlin și urmărește de 30 de ani evoluția politică în Europa centrală și de sud-est. În anii 1990, a trăit în Ungaria și România.