1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Von der Leyen, în campanie electorală la PE

10 iulie 2019

Pentru a-și asigura majoritatea necesară în Parlamentul European, candidata la șefia Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, vizitează grupurile parlamentare europene. Confirmarea ei în funcție nu este deloc sigură.

https://p.dw.com/p/3Lpll
Ursula von der Leyen şi Jean-Claude Juncker
Ursula von der Leyen şi Jean-Claude JunckerImagine: Reuters/F. Lenoir

374 este numărul magic la care trebuie să ajungă Ursula von der Leyen. Candidata la funcția de președintă a Comisiei Europeneare nevoie de majoritatea absolută din totalul de 747 de europarlamentari. Patru locuri în noul legislativ comunitar sunt încă vacante, ceea ce face ca numărul total de mandate în Parlamentul European să fie de 751. Marțea viitoare, forul de la Strasbourg se va pronunța prin vot cu privire la numirea doamnei von der Leyen la conducerea executivului comunitar.

Este probabilă, dar în niciun caz sigură, confirmarea în funcție a ministrei Apărării din Germania, care a fost propusă surprinzător ca președintă a Comisiei de la Bruxelles de Consiliul European, adică de șefii de state și guverne din cele 28 de țări membre ale UE. Dar care este politica europeană a demnitarei de la Berlin, șefă a mai multor portofolii ministeriale în guvernele Angelei Merkel? Nimeni nu știe prea bine, politiciana de 60 de ani este puțin cunoscută în afara Germaniei.

Vizite de prezentare la socialiști, liberali și ecologiști

De aceea, Ursula von der Leyen a promis la prima ei vizită oficială la PE, săptămâna trecută, să asculte pe toată lumea, să preia cât mai multe idei și sugestii și să vină cu o viziune despre Europa. "Aici în Parlamentul European bate inima democrației europene," a declarat von der Leyen, care s-a angajat să caute dialogul cu acest for. Dar astfel de afirmații banale nu ajung eurodeputaților ecologiști. Ei vor să audă oferte concrete, după cum a declarat co-președinta grupului parlamentar al Verzilor, Ska Keller, după o primă întâlnire "amabilă" cu von der Leyen.

Miercuri, Ursula von der Leyen vizitează grupurile parlamentare socialist, liberal și respectiv ecologist pentru a-și promova candidatura. Cu socialiștii și liberalii întâlnirile au loc în spatele ușilor închise. Doar ecologiștii vor să transmită live "audierea", potrivit europarlamentarului Sven Giegold. Von der Leyen se confruntă cu o opoziție dură mai ales din partea social-democraților germani din PE, cu partidul cărora, SPD, guvernează în marea coaliție la Berlin creștin-democrații din rândul cărora provine și von der Leyen. Jens Geier, liderul celor 16 europarlamentari ai SPD, a precizat că el și colegii lui nu vor vota defel cu von der Leyen. La fel se poziționează și social-democrații din Austria și Marea Britanie.

Fără decizii impuse de sus în jos

Lidera grupului parlamentar socialist, eurodeputata spaniolă Iratxe Garcia, a declarat că nu se poate pronunța pentru întregul ei grup parlamentar. Pentru doamna von der Leyen nu ar fi un avantaj deosebit faptul că ar fi sprijinită de cele patru țări din grupul de la Vișegrad, de care aparțin numeroși populiști, a arătat Garcia. "Nu vom judeca însă persoana înainte să o ascultăm." Liberalii de la "Renew Europe" nu au luat până acum poziție. Un purtător de cuvânt a subliniat că votul este secret și că fiecare eurodeputat poate să decidă singur cum votează. Dar nominalizarea doamnei von der Leyen a fost se pare ideea președintelui francez Emmanuel Macron, care este omul forte din spatele grupului liberal de la Strasbourg.

Un calcul simplu

La Bruxelles se fac acum următoarele calcule: von der Leyen primește 182 de voturi de la propriul ei grup creștin-democrat, unde beneficiază și de sprijinul forțat al fostului candidat principal Manfred Weber. Cel puțin 120 de voturi ar veni de la grupul social-democrat, cam 100 de la liberali. S-ar ajunge deja la 402 de voturi pentru Ursula von der Leyen, ceea ce ar însemna că ea nici nu ar mai avea nevoie de sprijinul ecologiștilor.

Se mai presupune că ea ar mai primi cel puțin 30 de voturi de la grupul național-conservatorilor și de la populiștii de dreapta. Un politician european experimentat a conchis: "Ea va fi confirmată în funcție iar armata germană se va bucura." Trimitere la faptul că mandatul doamnei von der Leyen în fruntea Bundeswehr a fost unul dificil în ultimele luni, cu scandaluri privind contracte de consiliere foarte scumpe și dotarea necorespunzătoare a trupelor germane.

Ce ar fi dacă...

Ursula von der Leyen are deja un birou provizoriu cu angajați în cartierul general al CE, în vederea pregătirii campaniei sale electorale. Costurile sunt suportate de Comisia Europeană, lucru obișnuit în astfel de situații. Ursula von der Leyen a refuzat însă în acest timp să renunțe la postul de ministră a Apărării, așa cum se solicitase de anumite persoane la Berlin. Dacă aventura ei europeană se va sfârși prematur, doamna von der Leyen se întoarce desigur la masa guvernamentală de la Berlin.

Dacă doamna von der Leyen va eșua săptămâna viitoare, Consiliul European trebuie să vină cu o propunere nouă în termen de patru săptămâni. Asta prevăd tratatele comunitare. Haosul ar fi perfect, după ce liderii celor 28 au avut nevoie de nu mai puțin de trei summituri diferite pentru a ajunge la un acord cu privire la nominalizările pentru funcțiile-cheie de la Bruxelles și Strasbourg.

Dacă Ursula von der Leyen va câștiga, ea va deveni prima femeie șefă a Comisiei Europene. Ea ar fi o figură foarte diferită de actualul președinte al CE, luxemburghezul Jean-Claude Juncker, un tip jovial, petrecăreț și dornic de armonie. Von der Leyen este suplă, are doar o înălțime de 1,61 m, este de profesie medic și are renumele unei discipline de fier, fără consum de alcool și fără excese alimentare.

Bernd Riegert Brüssel
Bernd Riegert Bernd Riegert este corespondent DW la Bruxelles și a fost corespondent în SUA.