În 88 de ţări se ia bătaie în şcoli
14 septembrie 2010Abuzurile sexuale sau violenţa fizică şi verbală sunt ameninţări cu care se confruntă milioane de copii în întreaga lume. Bilanţul UNICEF, prezentat la Berlin, arată că între 20% şi 65% dintre elevi, la nivel mondial, au fost sau sunt constant victimele agresiunilor adulţilor.
Bătăile din partea profesorilor, de pildă, sunt privite de către autorităţi ca o normalitate, ca o metodă firească de educare a copiilor, în nu mai puţin de 88 de ţări. Se întâmplă în general în zonele sărace, în statele în curs de dezvoltare.
Marta Santos Pais, reprezentantul special al Naţiunilor Unite (ONU) pentru probleme de violenţă împotriva copiilor, a făcut la Berlin un apel către mai multă implicare politică, dar şi din partea societăţii civile, în prevenirea maltratării copiilor, indiferent de natura acesteia.
Educaţia, ca prevenţie
Pe de altă parte, educaţia, în special în ţările în curs de dezvoltare, este esenţială “pentru a da încredere copiilor şi a-i învăţa cum să se apere de astfel de pericole”, au mai precizat la Berlin reprezentanţii UNICEF.
“Aproximativ 75 milioane de copii vor să meargă la şcoală, însă nu au cum, pentru că nu există şcoli suficiente”, a declarat Peter Krämer, preşedintele Societăţii pentru promovarea democraţiei şi a drepturilor omului, din Hamburg.
“Acesta a fost motivul, pentru care în 2005 am pus bazele proiectului ‚Şcoli pentru Africa‘, în colaborare cu Fundaţia Nelson Mandela şi cu UNICEF internaţional.” Până la finele anului 2009, au fost construite cu fonduri obţinute din donaţii, pentru acest proiect, 650 de şcoli noi în Africa.
În Europa, violenţa e mai puţin vizibilă
În Europa însă, deşi violenţa fizică este ilegală în şcoli, iar situaţia s-a schimbat radical, faţă de acum 40-50 de ani (în fostele state comuniste, chiar faţă de acum 20 de ani), tinerii nu sunt feriţi de pericole, mai puţin evidente la prima vedere.
Trei sferturi dintre copiii cu vârste între 6 şi 17 ani folosesc internetul, în Uniunea Europeană. Mobbing-ul pe internet a devenit o problemă din ce în ce mai des întâlnită în statele industrializate. Tot în ţările Uniunii Europene, fiecare al treilea copil e atacat verbal online, agresiunile venind deseori din partea unor persoane necunoscute cu care intră în contact.
"Patru din zece copii au acces la materiale pornografice pe internet"
, a precizat Christian Schneider, preşedeintele UNICEF Germania. De cele mai multe ori, mai arată raportul organizaţiei, adulţii nu sunt informaţi despre activităţile online ale copiilor şi mai ales despre problemele de mobbing cu care se confruntă aceştia.Autor: Lavinia Piţu, DW-Berlin
Redactor: Ovidiu Suciu