În loc de buncăre, subsoluri în care mișună șobolanii

Unde ne adăpostim din calea dezastrelor naturale, din calea bombelor, din calea unor atacuri nucleare, din calea unui cutremur? E o întrebare pe care autoritățile române o ignoră chiar și acum, când armata rusă bombardează în orașele din Ucraina școli, spitale, clădiri rezidențiale, lăsând în urmă munți de dărâmături și mii de morți, printre care și copii, femei însărcinate, infirmi în cărucioare, bătrâni fără vedere, zeci de gropi comune în care unele victime aruncate peste cadavre încă mai respirau. Imaginile cutremurătoare cu maternități adăpostite în buncăre, cu adulți și copii care trăiesc în aceste adăposturi, au fost prezentate în urmă cu câteva zile de presa ucraineană. Una din aceste imagini îi arată pe copiii ucraineni adăpostiți în buncărele de sub uzina Azovstal din Mariupol, singura zonă care nu a fost cucerită de armata lui Putin.

Autoritățile române se comportă ca și cum populația ar fi scutită pe vecie de orice dezastru, fapt care ar duce la inutilitatea folosirii buncărelor de pe teritoriul României. Conform Inspectoratului pentru Situații de Urgență (ISU) condus de secretarul de stat Raed Arafat, pe întreg teritoriul țării există 4.300 de adăposturi subterane, dintre care 1.500 în București. Cele mai multe se află la subsolul blocurilor. Ce nu spune Arafat este că doar câteva din aceste adăposturi de protecție civilă au fost reabilitate în ultimii ani. Adăposturile nu au instalații sanitare funcționale, iar sistemele de ventilație, acolo unde există, sunt precare.

Așa-zisele buncăre sunt pline cu borcane cu murături, cu sticle sau butoaie cu alcool, cu saci cu cartofi, cu obiecte de mobilier care nu vor mai fi niciodată folosite, dar pe care românii le păstrează după obiceiul locului. Imaginile apărute în presă dau la iveală uși masive din fier, cu încuietorile mâncate de rugină și care nu se mai închid. Tunelurile dintre blocuri sunt învechite și în mare parte nefuncționale. Alte asemenea adăposturi sunt inundate de ani de zile, apa măcinând pereții din beton ale clădirilor. Dar nu toate blocurile au adăposturi subterane, subsolurile acestora fiind folosite ca depozite pentru gunoiul menajer unde mișună în voie șobolanii.

Politica de struț 

Populația nu este pregătită să facă față unor calamități naturale sau, în caz extrem, unor bombardamente. Unii dintre locatari nici nu știu că la subsolul blocului lor se află un adăpost subteran. Autoritățile nu au făcut și nu fac absolut nimic pentru conștientizarea populației în ceea ce privește posibilitatea întâmpinării unui cataclism, de orice fel ar fi acesta. Inclusiv școala ar trebui să aibă misiunea de a-i instrui pe elevi cum să se comporte în situația unui astfel de pericol. La fel stau lucrurile și în rândul medicilor, care ar trebui să știe cum să facă față unei situații de criză umanitară, așa cum se comportă de două luni medicii din Ucraina.

Românii nu sunt supuși unor exerciții de alarmă, nu sunt pregătiți să aibă la îndemână, pentru câteva zile de supraviețuire într-un buncăr, alimente, apă, surse de iluminat, pături, lucruri de strictă necesitate. Potrivit unui sondaj IRES realizat la începutul lunii aprilie, teama de sărăcie a celor mai mulți dintre români a fost înlocuită cu frica de război. Astfel, 60% dintre cei chestionați au răspuns că le este teamă că România este în pericol de a fi invadată în urma atacurilor Rusiei în Ucraina.

Dar moartea violentă care seceră populația ucraineană pare că nu face parte și din sfera de interes a politicienilor români. Declarațiile sterile ale elitei politice nu pot ține locul unor gesturi asumate, direcționate înspre cunoștința și conștiința opiniei publice. Asistăm la aceeași prăpastie dintre politicieni și cei care i-au ales. Sau la același dispreț al primilor pentru cei din urmă. Politica de struț a clasei politice nu se dezminte nici de această dată, când reacțiile față de atrocitățile războiului din Ucraina și de mistificările lui Putin vin cu întârziere, sunt de cele mai multe ori imitative și prost calibrate.