1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Între duel şi duet

Rodica Binder25 ianuarie 2013

Criticile severe ale lui Cameron la adresa UE ca şi anunţatul referendum, în urma căruia Anglia ar putea abandona familia celor 27, au marcat şi debutul forumului economic mondial de la Davos.

https://p.dw.com/p/17RP6
Ein Mann sitzt am Montag (24.10.2011 in der Cafeteria des Landgerichts in München (Oberbayern) und liest in der Frankfurter Allgemeinen Zeitung. Foto: Andreas Gebert dpa/lby
Imagine: picture alliance/dpa

Adevărurile neplăcute supără. Cine se încumetă să le rostească, trebuie să ştie că tonul face muzica. Premierul britanic David Cameron le-a spus europenilor verde în faţă ce-i deranjează pe insulari la Uniunea din care fac încă parte, dar "a uzat de logica şantajului" spre a-şi exprima năduful. Aşa încît nu-i de mirare, că reacţiile partenerilor europeni au avut o intensitate emoţională neobişnuită, de la consternare la isterie, remarcă MÜNCHNER MERKUR.

Cît despre Marea Britanie, ea ar fi prea mică spre a ţine piept concurenţei făcute de giganţii economiei mondiale, crede DER TAGESSPIEGEL din Berlin, recomandîndu-i lui David Cameron să nu se umfle în pene. Iar dacă într-adevăr britanicilor nu le mai place în Europa, sunt liberi să se avînte în oceanul posibilităţilor spre a naufragia tot pe o insulă.

În ceea ce o priveşte, Europa ar face bine să se rezume la cei care preferă unitatea continentului, profitului cu orice preţ. Dacă ar proceda astfel, la capătul procesului se va ivi un stat european cu mai multe naţiuni care vor creşte împreună raţional şi echilibrat, cu sau fără britanici, speră WESTDEUTSCHE ZEIUNG.

După o zi de la incendiarul discurs rostit cu sînge rece de premierul britanic, spiritele s-au mai liniştit, cel puţin la Davos, unde mai-marii lumii s-au întîlnit spre a pune la cale soarta economiei mondiale. Prilej nimerit pentru Angela Merkel de a discuta cu colegul ei britanic, calm şi cu tact, reuşind astfel să evite duelul şi să transforme întrevederea într-un duet, observă DIE WELT. Merkel i-a venit mai întîi în întîmpinare cusurgiului Cameron, îndulcind tonul conversaţiei, deşi interesele nutrite de şefa guvernului german nu se prea întîlnesc cu cele ale interlocutorului ei britanic.

Procedînd astfel, Merkel a dirijat dialogul de pe terenul confruntării pe cel al schimbului bine cumpănit de păreri, găsind un numitor comun între punctul de vedere al Londrei şi cel al Uniunii Europene: principiul competitivităţii, ca obiectiv central al viitorului, relevă FRANKFURTER ALLGEMEINE ZEITUNG.

Şi al compatibilităţii Marii Britanii cu Europa. Sau, din perspectiva lui Cameron, al continentului cu Regatul Unit, deduce NEUE ZÜRCHER ZEITUNG.

Ziarul elveţian aminteşte că întreaga istorie a insularei naţiuni este marcată de o suverană încredere în sine în relaţiile ei cu continentul. Cameron este conştient de avantajele apartenenţei Angliei la Uniunea Europenă, dar revendică reforme din partea acesteia spre a o face compatibilă cu propria lui naţiune.

Însă, spre a obţine un Da din partea britanicilor la anunţatul referendum, Cameron are nevoie nu numai de o victorie a conservatorilor la următoarele alegeri, ci şi de o disponibilitate a europenilor de a veni în întîmpinarea revendicărilor britanice. Or, cine mizează pe o largă disponibilitate, trebuie să fie înarmat din capul locului cu optimismul robust al premierului britanic. Şi nu trebuie uitat , conchide autorul analizei publicate în ziarul elveţian citat, că prea mulţi lideri europeni au avut prostul obicei de a trata Marea Britanie ca pe un obstacol ce trebuie fie ocolit, fie ignorat, pe calea ce duce spre un superstat european.

Există o marea deosebire între Marea Britanie de azi şi cea din timpul Doamnei Thatcher, de care cancelarul Kohl se temea ca dracul de tămîie, menţionează GENERAL ANZEIGER din Bonn. Ziarul sugerează că nu este exclus ca şi Angela Merkel să nutrească aceleaşi sentimente acum faţă de Cameron, fără a le mărturisi.

Spiritul tăios analitic şi tonul sever în care Cameron şi-a formulat discursul critic la adresa Europei, nu mai constituie demult un apanaj exclusiv al atitudinii britanicilor faţă de Uniunea Europeană. Mulţi locuitori ai continentului nutresc aceleaşi sentimente ca şi semenii lor de dincolo de Canalul Mînecii, aminteşte ziarul olandez NRC HANDELSBLAD, enumerînd cîteva din motivele acestei amare deziluzii: din pricina crizei datoriilor, Europa traversează o perioadă dificilă, competitivitatea ei scade în raport cu cea a marilor puteri economice şi ale naţiunilor emergente de pe glob şi, ceea ce poate este cel mai grav, Europa se luptă să recîştige încrederea propriilor ei cetăţeni.