Şi contra, dar şi pentru?

În Ucraina maidanezii o ucid pe victima unui viol, în capitala mexicană, haite de câini vagabonzi sfâşie o adolescentă, o mamă cu bebeluşul ei, precum şi o pereche de tineri îndrăgostiţi. La Bucureşti, patrupezii atacă doi copilaşi, îl sfârtecă pe un băieţel de patru ani.

Se înşeală amarnic cei care cred că toate acestea ar fi schimbat decisiv percepţia unora dintre apărătorii drepturilor animalelor. Pentru nu puţini dintre ei, drepturile câinilor vagabonzi au netă prioritate în faţa celui la viaţă al oamenilor.

Din publicaţia online elveţiană „20 Minuten” aflăm, pe un ton dramatic, cum s-au mobilizat protectorii animalelor din Ţara Cantoanelor spre „a lupta” în apărarea maidanezilor bucureşteni, a căror moarte ar fi „cerut-o Traian Băsescu după uciderea prin muşcături a unui copil de 4 ani.”

Publicaţia reia revendicarea militanţilor care acuză „isteria (anti-canină) izbucnită în România după omorârea lui Ionuţ, resping înlăturarea din peisaj a câinilor vagabonzi şi cer, în schimb, castrarea lor în prezumtivă conformitate cu o recomandare a Organizaţiei Mondiale a Sănătăţii. Ca şi cum simpla castrare ar fi o soluţie.

Or, unii din protectorii câinilor mint (cel puţin prin omisiune) în privinţa sfaturilor organizaţiei mondiale. Fiindcă, după cum reiese din informaţiile furnizate de săptămânalul german Focus, OMS cere nu doar castrarea maidanezilor, ci şi „limitarea libertăţii lor de mişcare”.

Prea puţin se scrie, din păcate, şi despre modul extrem de defectuos în care unele organizaţii de apărare a drepturilor animalelor înţeleg să-şi cheltuiască fondurile pentru întreţinerea într-o manieră adecvată, compatibilă cu drepturile omului, a patrupezilor fără stăpân.

Şi succesul revoltei ecologice româneşti, materializat în îngroparea, pe moment, a mult detestatului proiect de la Roşia Montană, a început să işte ecouri în mass-media scrisă şi audio-vizuală din Apus. Odată cu triumful protestatarilor şi date fiind conotaţiile lui ecologice şi politice, subiectul a fost reluat şi tratat pe larg la postul naţional de radio al Germaniei.

Care n-a uitat să trimită la inconsistenţa cu totul ieşită din comună faţă de Roşia Montană a opoziţionistului, premierului şi deputatului Victor Ponta, care a fost simultan şi rând pe rând şi contra, dar şi pentru acest proiect.

În fine, pare la modă să fi şi pentru, dar şi contra. Aşa sunt, bunăoară, şi unii comentatori occidentali. De pildă când vine vorba despre bombardarea Siriei. Or despre eludarea ei sperată, în urma ieşirii şefului diplomaţiei americane, Kerry, care declarase că s-ar putea evita o lovitură militară dacă regimul de la Damasc acceptă să-şi distrugă arsenalul chimic. Să fi fost doar o figură de stil? Se întreabă nişte analişti. În timp ce alţii, de la berlinezul Tageszeitung spre exemplu, consideră politica externă americană demnă de un film cu Stan şi Bran.

Nu mult altfel o vede şi Osnabrücker Zeitung. Ziarul se arată uimit de incompetenţa „de necrezut a ageamiilor” guvernului din Washington, care şi-au revocat propriul ultimatum adresat Siriei la scurt timp după ce-l anunţaseră. Chestiunea „războiului sirian” ar fi „prea serioasă” pentru a fi lăsată „pe seama unui laureat suprasolicitat al premiului Nobel pentru Pace” precum Obama, e de părere cotidianul din Osnabrück, care crede că ar fi „obligatoriu” să i se dea „o şansă” propunerii ruseşti de transfer sub control ONU al armelor chimice din Siria.

În răstimp, observatori ceva mai lucizi îşi manifestă îngrijorarea. Potrivit lor, transpunerea acestei propuneri s-ar solda cu trageri de timp ale dictatorul de la Damasc şi ar extinde perioada de graţie de care continuă să se bucure măcelărirea de civili în Siria.