8 mai 1945: Între capitulare și eliberare

La 8 mai 1945 armele în sfârșit tăceau, punând capăt celui de-Al Doilea Război Mondial, declanșat de Reichul German național-socialist al lui Adolf Hitler în 1939. Capitularea necondiționată a Wehrmacht-ului a oprit uciderea a milioane de oameni. Inițial doar în Europa. Japonia, aliată cu Germania nazistă, continuă să lupte și se predă abia în august, când SUA aruncă bombele atomice asupra orașelor Hiroshima și Nagasaki.

În pofida propriilor pierderi și suferințe, pentru coaliția internațională anti-Hitler condusă de Uniunea Sovietică, Statele Unite ale Americii, Marea Britanie și Franța, ziua de 8 mai este și un motiv de sărbătoare. Însă în Germania devastată de război și împărțită în patru zone de ocupație de către puterile victorioase, starea de spirit este cu totul alta. Înfrângerea militară totală este însoțită de sentimente de vinovăție și rușine. Prin invazia Poloniei, Reichul german a declanșat conflagrația și s-a făcut vinovat de crime fără precedent împotriva umanității, dar în primul rând de exterminarea sistematică a șase milioane de evrei.

Însăși oroarea acestui fapt nu permite marii majorități a germanilor din anii de după război să perceapă 8 mai ca o zi a eliberării, așa cum fac, după șase ani de război, oamenii din alte țări europene ocupate vreme îndelungată de soldații germani. Situația se inversează: Germania, acum învinsă, este țara ocupată. Iar în războiul ideologic care începe între Uniunea Sovietică comunistă și Aliații occidentali democratici, divizarea Germaniei, dar și a Europei, devine evidentă.

Theodor Heuss: "Noi știam despre acele lucruri"

La 8 mai 1949, la exact patru ani de la sfârșitul celui de-Al Doilea Război Mondial, oameni politici din diferite partide se întâlnesc la Bonn pentru a adopta legea fundamentală pentru Republica Federală Germană, creată în zonele vestice. Cu această ocazie, Theodor Heuss, membru al Partidului Liberal-Democrat (FDP), reflectează asupra sfârșitului războiului: "În fond, acest 8 mai 1945 rămâne pentru fiecare dintre noi cel mai tragic și mai ciudat paradox al istoriei. De ce? Pentru că am fost deopotrivă mântuiți și distruși”.

În septembrie 1949, Heuss devine primul președinte federal. Trei ani mai târziu, el transmite un puternic semnal lumii prin vizita sa la fostul lagăr de concentrare de la Bergen-Belsen. "Germanii nu trebuie să uite niciodată ceea ce au făcut oamenii din nația lor în acei ani rușinoși", a spus șeful statului vest-german cu referire la Holocaustul comis de Germania. Heuss adaugă: "Noi știam despre aceste lucruri..."

Un monument al Armatei Roșii: "Eliberatorul"

În timp ce oameni politici de rang înalt din Republica Federală se străduiesc să găsească gesturile și cuvintele capabile să cuprindă crimele comise în numele Germaniei, Republica Democrată Germană (RDG), fondată la 7 octombrie 1949, celebrează cultul de stat antifascist moștenit de la puterea de ocupație sovietică. Simbolul cel mai vizibil este giganticul memorial inaugurat la a patra aniversare a sfârșitului războiului pe un cimitir din Berlin, cu peste 5.000 de soldați ai Armatei Roșii căzuți în luptă.

Piesa centrală este reprezentată de un soldat care ține în brațe un copil mic și calcă cu bocancii o svastică nazistă. De la început, monumentul de 30 de metri înălțime a fost folosit de conducătorii din RDG pentru modelarea limbajului vizual al comemorării sfârșitului războiului. "Eliberatorul", așa cum este numită figura gigantică, este un sinonim pentru Uniunea Sovietică victorioasă asupra Germaniei naziste. Sistemul său social, bazat pe violență și opresiune, este impus întregii Europe de Est de către dictatorul Stalin. 

Walter Ulbricht denunță aderarea Republicii Federale la NATO

În aceste condiții, RDG se erijează în bastion împotriva fascismului și imperialismului. Dușmanii se aflau la vest de Elba și de Atlantic - în primul rând Republica Federală și SUA. Nu există așadar un spațiu adecvat pentru o abordare autocritică a responsabilității germane pentru atrocitățile comise în perioada nazistă. Figura definitorie devine Walter Ulbricht care, în numele Uniunii Sovietice, a promovat unificarea forțată a comuniștilor (KPD) și a social-democraților (SPD) pentru a forma Partidul Unității Socialiste din Germania (SED).

Sub conducerea sa, ziua de 8 mai s-a transformat într-un ritual care se repetă anual sub denumirea de "Ziua Eliberării", pe care RDG a instrumentat-o pentru propaganda de stat până la sfârșitul erei sale. Accentul se pune întotdeauna pe evoluțiile sau obiectivele politice actuale. Astfel, Ulbricht se folosește de cea de-a zecea aniversare a sfârșitului războiului pentru a regla conturile cu aderarea Republicii Federale la NATO. La un miting cu 200.000 de persoane în Berlinul de Est, el acuză Occidentul că s-ar opune reunificării Germaniei, în timp ce RDG, ca "stat iubitor de pace și democratic", ar lupta pentru aceasta.

Konrad Adenauer vorbește despre "purificare și transformare"

În același timp, cancelarul federal Konrad Adenauer a considerat că aderarea la NATO, pentru înfăptuirea căreia a exercitat presiuni, reprezintă un semn de încredere în tânăra democrație. Poporul german a plătit cu "suferințe nesfârșite" atrocitățile comise în numele său de către o conducere orbită. "În aceste suferințe a avut loc purificarea și transformarea acestui popor”, spunea creștin-democratul la zece ani de la încheierea războiului pecetluită la Paris.

La 20 de ani de la sfârșitul războiului, succesorul lui Adenauer, Ludwig Erhard (tot un creștin-democrat) este primul om politic important din Occident care utilizează cuvântul "eliberare". Însă referirea este la lipsa de libertate din țările comuniste. Dacă înfrângerea Germaniei lui Hitler ar fi eradicat nedreptatea și tirania din lume, omenirea ar avea motive suficiente pentru a "sărbători 8 mai ca zi a libertății".

Willy Brandt laudă femeile, refugiații și persoanele strămutate

Mai durează încă cinci ani până la schimbarea fundamentală a modului în care elita politică a Republicii Federale se raportează la sfârșitului războiului. În 1970, sub conducerea lui Willy Brandt, primul cancelar social-democrat, sunt semnate tratatele de la Moscova și Varșovia. Reconcilierea cu foștii inamici din timpul războiului, Uniunea Sovietică și Polonia, constituie pietrele de temelie ale politicii de destindere, motiv pentru care, un an mai târziu, cancelarul social-democrat german este onorat cu Premiul Nobel pentru Pace.

Deși cuvântul "eliberare" lipsește din discursul său din 8 mai, Brandt aduce un omagiu rolului femeilor, refugiaților și persoanelor strămutate în reconstrucția Germaniei. El îi laudă în special pe "compatrioții noștri din RDG", care au obținut succese în fața unor mari dificultăți și a unor condiții sociale "pe care nu și le-au ales singuri, de care sunt mândri și pe care trebuie să le recunoaștem pe deplin”.

Helmut Kohl vorbește de două ori despre "Ziua Eliberării" în 1985

Sub conducerea fostului ministru de externe al lui Willy Brandt, liberalul Walter Scheel, președinte federal din 1974, tonul vest-german cu privire la semnificația zilei de 8 mai 1945 se schimbă radical: ”Am fost eliberați de un jug teribil - al războiului, crimei, servituții și barbariei. Însă nu uităm că această eliberare a venit din exterior și că noi, germanii, nu am fost capabili să ne scuturăm singuri de acest jug", spune el la cea de-a 30-a aniversare a sfârșitului războiului. Șeful statului a mai amintit și că Germania nu și-a pierdut onoarea în 1945, ci încă de la venirea la putere a lui Hitler în 1933.

În 1985, un alt președinte federal, Richard von Weizsäcker, ajungea la concluzii uimitor de similare. Cuvântarea creștin-democratului la 40 de ani de la sfârșitul războiului este în general considerată ca fiind cea mai importantă. Cu toate acestea, el nu este nici pe departe primul care vorbește în mod explicit despre "Ziua Eliberării". De pildă, cancelarul creștin-democrat Helmut Kohl o face chiar de două ori în același an. Prima dată în februarie, în "Raportul său privind starea națiunii în Germania divizată", apoi la 21 aprilie, în prezența președintelui american Ronald Reagan, cu ocazia celei de-a 40-a aniversări a eliberării lagărului de concentrare de la Bergen-Belsen.

Richard von Weizsäcker: "Să... privim adevărul în ochi"

Aspectul cu adevărat remarcabil în discursul lui von Weizsäcker este că nu exclude pe nimeni când vine vorba despre 8 mai 1945 ca "zi a eliberării": "Această zi ne-a eliberat pe toți de sistemul inuman al tiraniei național-socialiste", a spus el.

În cealaltă parte a Germaniei, conducătorul RDG, Erich Honecker, continuă să sublinieze ceea ce el consideră a fi diviziunea dintre Est și Vest. Eliberarea de fascismul lui Hitler a oferit poporului german șansa de a-și construi viața pe o bază complet nouă. "Această șansă a fost folosită în țara noastră", spunea liderul comunist.

Ambele state germane au ajuns la o evaluare similară a sfârșitului războiului abia după căderea Zidului Berlinului, la 9 noiembrie 1989. În RDG, la cea de-a 45-a aniversare a sfârșitului războiului, în 1990, singurul prim-ministru ales în mod liber, Lothar de Maizière, care a condus timp de câteva luni, declara următoarele la Congresul Mondial Evreiesc de la Berlin: ”Ziua de 8 mai aruncă umbre lungi asupra istoriei postbelice a germanilor și arată incapacitatea lor de a jeli". Pentru germani ar fi vorba despre de "a trăi în mod onest și sincer cu această istorie, lăsând-o să le fie avertisment și perenă amintire deopotrivă”. Cuvintele lui de Maizière sună aproape ca și vorbele lui von Weizsäcker în celebrul său discurs din 1985: "Astăzi, 8 mai, să înfruntăm adevărul cât mai bine cu putință”.