Camera Comunelor vrea amânarea Brexitului
4 aprilie 2019313 de "Ayes" și 312 de "Noes" în Camera Comunelor: Moțiunea a fost aprobată în cursul nopții cu o diferență de un singur vot în plus al taberei celor care au spus "da". Moțiunea înaintată de deputata laburistă Yvette Cooper ar obliga-o pe șefa de guvern Theresa May să ceară Uniunii Europene o amânare, pentru a preveni un Brexit fără acord.
Un purtător de cuvânt al Theresei May a declarat că guvernul e "dezamăgit" de rezultatul votului din Camera Comunelor, și a adăugat: "Premierul a pornit deja un proces clar prin care putem să părăsim Uniunea Europeană cu un 'deal' și ne-am asumat răspunderea să cerem o amânare suplimentară a termenului."
Înainte de votul din Camera Comunelor, May s-a întâlnit cu liderul opoziției, Jeremy Corbyn, şeful Partidului Laburist, în încercarea de a găsi un compromis pentru Brexit, prin care Marea Britanie ar ieși din impas. Această întrunire i-a înfuriat pe unii dintre politicienii din Partidul Conservator condus de May.
Între timp, mai multe partide regionale din Scoția și Ţara Galilor, alături de ecologiști, liberal-democrați și independenți, solicită organizarea unui al doilea referendum privind Brexitul.
"Luând în considerare tot ce știm acum - și impactul negativ pe care Brexitul l-ar avea asupra economiei britanice, a oportunităților pe piața muncii și a vieților oamenilor, prioritatea trebuie să fie ca subiectul să fie supus din nou votului poporului - cu opțiunea de a rămâne pe buletinul de vot", scrie în declarația comună publicată de partidele Scottish National Party (SNP), Liberal Democrats, Independent Group, Plaid Cymru şi Greens. Cel mai mare sindicat din Regatul Unit, Unison, a solicitat, la rândul său, un vot al poporului asupra "oricărui deal" privind Brexitul.
Miercuri, preşedintele Comisiei Europene, Jean-Claude Juncker, s-a pronunţat împotriva amânării Brexitului până pe 22 mai pe care ar dori-o Theresa May. "După 12 aprilie, riscăm să periclităm alegerile parlamentare europene, şi astfel, funcţionarea Uniunii Europene."
UE i-a cerut guvernului de la Londra să propună un plan până săptămâna viitoare. Dacă nu, Marea Britanie riscă să iasă din Uniunea Europeană pe 12 aprilie fără un acord.
Mark Carney, guvernator al Bank of England, a spus miercuri într-un interviu televizat că certurile din parlament indică o probabilitate "alarmant de mare" a unui Brexit dur, fără acord.