Incredibila subvenţionare a carburanţilor

Săptămâna trecută, miercuri, cu o zi înainte de Înălţarea Domnului, când pentru mulţi s-a dat startul unui sfârşit de săptămână prelungit, postul radiotrafic din Renania de Nord-Vestfalia anunţa după-amiază ambuteiaje cu o lungime de aproape 400 de kilometri. Probabil că a fost un record. În calitate de observator care merge mai mult cu bicicleta mi-am spus: carburantul costă mai mult de doi euro la pompă, dar asta nu pare să afecteze pe nimeni.

Cu toate acestea, preţul benzinei este ceva sacrosanct pentru germani. Dacă trece de un prag critic (de exemplu doi euro), presa urlă şi nemulţumirile sunt mari. Dar vine un sfârşit de săptămână prelungit, precum cel descris mai sus, şi toată supărarea este dată uitării. Cumva, familia trebuie să ajungă să o vadă pe bunica.

Teoretic familia şi-ar putea cumpăra abonamentul de nouă euro (dacă vrea data viitoare s-o viziteze pe bunica şi ea locuieşte undeva unde se poate ajunge cu trenuri regionale). Fiindcă şi acest abonament face parte din pachetul de economisire a energiei şi de despăgubire a populaţiei, decis de guvernul federal. Exact ca şi compensarea preţului carburanţilor, iar abonamentul este valabil trei luni. Dar ideea, bună de fapt, de a-i încuraja pe oameni să călătorească cu trenul, tramvaiul sau autobuzul, este contracarată de ieftinirea carburanäilor la pompă.

Subvenţia pentru carburanţi nu are sens

Tocmai formaţiunea liberală FDP, care se vrea un gardian al economiei de piaţă şi care se opune în mod normal intervenţiilor statului în economie, tocmai ea a inventat compensaţia pentru carburanţi şi i-a silit pe partenerii de guvernare social-democraţi şi ecologişti să o adopte. În acelaşi timp, preşedintele FDP, Christian Lindner, care ocupă şi funcţia de ministru federal al Finanţelor, se străduieşte să explice că este vorba despre o mare excepţie, că noile datorii sunt un imperativ al vremurilor actuale iar pachetele de stimulare încurajează de fapt inflaţia şi de aceea trebuie să înceteze cât mai urgent.

Ce rost are aşadar cecul Lindner de la pompă? Politicienii vor de fapt să scumpească benzina pentru a reduce numărul celor care se deplasează cu maşina. De aceea, la începutul anului 2021 a fost introdus un impozit pe emanaţiile de CO2, un soi de taxă pe mediu, cu scopul declarat de scumpire a carburanţilor fosili. Desigur, pe atunci nimeni nu ştia încotro se va înrepta lumea, că Europa va fi cutremurată de un război, purtat de o mare putere în privinţa materiilor prime. 

Bineînţeles că agresiunea rusă în Ucraina nu este singurul motiv care a determinat scumpirea energiei. Deja de multe luni preţul petrolului şi gazului tot urcă. Asta are legătură şi cu pandemia de coronavirus şi cu cererea sporită de energie, fiindcă economia mondială şi-a revenit mai mult sau mai puţin în aproape toate regiunile lumii, după şocul provocat de coronavirus.

Iar câştigătorul este...

Dar a-i momi pe oameni în benzinării, încălcând pentru trei luni regulile economiei de piaţă, este pur şi simplu o decizie populistă. Cum să mai crezi guvernul că ia în serios protecţia climei dacă preţul energiei va continua să crească în viitorul apropiat? Cele trei miliarde de euro, cât costă subvenţionarea parţială a carburanţilor, ar fi fost mai bine folosite pentru abonamente gratuite pe transportul în comun şi trenurile regionale. Fiindcă interesul pentru acest nou abonament pare să fie mare. Deja au fost vândute peste şapte milioane de astfel de abonamente.

Faptul că plătitorul normal de taxe îl subvenţionează acum la pompă pe şoferul unui SUV care câştigă mai mult decât el nu poate fi ceva serios. Dacă trebuie neapărat subvenţii pentru carburanţi, atunci să fie acordate pe criterii de protecţie socială.

În cele din urmă este foarte clar cine are de câştigat: concernele petroliere. Ele câştigă enorm la preţurile actuale (107 milioane de euro pe zi, potrivit Greenpeace). Următorul bilanţ anual va consemna câştiguri-record. Fiindcă energia, egal sub ce formă, va rămâne scumpă în viitorul previzibil. Cine îi momeşte prin subvenţii pe oameni la pompă nu are voie să se plângă de preţurile mari.