"Mai puţin poate însemna mai mult"

DW: Ne reîntâlnim la acest microfon, după discuţia avută de Paşti. Atunci situaţia era şi mai dificilă, bisericile fiind, în primul lockdown cu care s-a confruntat Germania, complet închise. Între timp ele şi-au putut redeschide porţile, permiţând însă unui număr foarte redus de enoriaşi participarea la serviciul divin. Bisericile germane, fie ele evanghelice sau catolice, s-au străduit să găsească o soluţie cât mai bună pentru zilele de Crăciun şi îmi imaginez că nu a fost deloc uşor. Ce soluţie a găsit Biserica Dorp din Solingen la care sunteţi preot? 

Joachim Römelt: În mod normal oficiem şase slujbe în Ajunul Crăciunului - în Biserica Dorp şi în centrul parohial "Arca". Ne-am gândit mult, încercând să găsim soluţia optimă - aşa încât să poată veni mai mulţi oameni decât sunt permişi în momentul de faţă în biserici şi, în acelaşi timp, să nu-i supunem pe credincioşi unui risc sporit de contaminare. În final am decis să organizăm anul acesta totul numai în aer liber. Slujba din Ajunul Crăciunului o împărţim în câteva etape la care vor putea participa mai multe grupuri restrânse de oameni. Şi, poate că, afară, pe acest parcurs, suntem mai aproape de Crăciunul propriu-zis, decât în bisericile primitoare şi bine încălzite. Crăciunul iniţial nu a fost deloc idilic. Să nu uităm că Fecioara Maria şi Iosif au pornit la un drum anevoios, de la Betleem şi până în Nazaret, fără a avea un acoperiş deasupra capului şi nu de bună voie. Poate trăim, de acest Crăciun, o experienţă cu totul nouă. Apoi avem şi o bogată ofertă online, accesibilă pe YouTube: am pregătit o slujbă completă, pe care o difuzăm pe 24 decembrie şi, în plus, avem şi câteva programe pentru copii - povestea naşterii lui Iisus şi un musical. 

Ne îndreptăm spre sfârşitul unui an greu, cu totul neobişnuit, confruntaţi deja cu un al doilea lockdown. Cum aţi resimţit dumneavoastră aceste luni de la izbucnirea pandemiei de coronavirus?

A fost un an absolut neobişnuit. Cu multă umbră, dar şi ceva lumină. Am observat şi în ceea ce mă priveşte cât de mult m-a marcat în anumite situaţii - şi în primul lockdown şi acum. Spun asta deşi sunt un om care a rămas sănătos, care, spre deosebire de mulţi alţii, nu a fost afectat financiar de criza coronavirus şi care se poate considera ca atare fericit şi privilegiat. Este, însă, ca un nor negru, care pluteşte deasupra noastră. Toate discuţiile pe tema măsurilor anti-Covid, dacă nu cumva sunt mult prea exagerate. Protestele care au loc deşi zilnic mor atâţia oameni. Aceste dezbateri sunt obositoare şi încărcate emoţional. Îmi doresc tare mult să ajungem în situaţia în care să putem fi iarăşi mai destinşi, să ne apropiem, din nou, unii de alţii, să fim iarăşi veseli. Pe de altă parte am trăit şi lucruri foarte frumoase, pozitive. Am văzut cât de creativi pot fi oamenii, căutând soluţii în condiţiile date. Cât de mulţi au sărit în ajutor celor care aveau nevoie de sprijin. S-au oferit să meargă la cumpărături, să coasă măşti faciale, mai ales la început, când nu se prea găseau, şi multe alte lucruri. Şi în comunitatea noastră, mulţi şi-au oferit sprijinul, inclusiv sub aspect tehnic, în momentul în care am început să înregistrăm slujbele în format video. Mulţi s-au documentat şi avem o echipă bună între timp.

Difuzarea online a slujbelor a fost realmente o experienţă nouă. 

Da, şi mulţi oameni sunt bucuroşi că pot urmări slujbele pe YouTube. O dovedeşte şi numărul mare de vizualizări. Primele înregistrări, când biserica era complet închisă, au fost urmărite de peste o mie de persoane, între timp avem 300-400 de vizualizări. Cred că vom continua ofertele online şi după pandemie. În ce măsură, nu ştiu. Poate nu chiar săptămânal. Şi sunt convins că în zece ani, să zicem, tot mai multe persoane vârstnice vor avea acces la Internet. Dacă este folosit în mod chibzuit, Internetul poate fi o binecuvântare.

În predicile dumneavoastră abordaţi adesea şi teme sociale sau politice. Recent v-aţi referit şi la cei care neagă vehement existenţa coronavirusului.

N-aş pauşaliza totuşi. Cred că e bine să diferenţiem foarte clar. Există oameni care participă la acţiuni de protest şi care suferă cumplit de pe urma restricţiilor impuse de autorităţi - financiar, personal, din varii motive. Pentru ei am înţelegere şi mi se pare just că au posibilitatea de a demonstra. Dar atunci când cineva susţine că situaţia nu e deloc gravă, că e doar o gripă sau că boala nici nu există, atunci vreau să le amintesc de oamenii care mor zi de zi în număr mare. Slavă Domnului, Covid nu face aşa de mari ravagii ca Ebola, de pildă, dar şi 400 de decese pe zi sună îngrozitor. Personalul medical este suprasolicitat şi s-ar putea ca într-o zi spitalele să nu mai aibă capacitatea necesară şi să nu mai poată trata pacienţi suferind de alte boli grave. Pentru mine COVID-19 este o boală gravă care trebuie luată în serios. 

La capătul unui an fără precedent, ce am putea învăţa şi folosi pe viitor din această experienţă la limită? Dacă o putem considera drept şansă, atunci în ce sens?

Expresia "fiecare criză implică şi o şansă" e cam uzată, dar până la urmă valabilă. Cred că suntem mai conştienţi de valoarea ajutorului între vecini, de nevoia de apropiere fizică. Poate - şi sper să fie aşa - nu vom uita prea curând cât de puţine lucruri sunt de la sine înţelese şi cât de preţioase pot fi ele. Vedem că ne putem totuşi lipsi de lucruri care ni se păreau indispensabile. Aşa cum s-a întâmplat în perioada de Advent, în care am fost nevoiţi să renunţăm la întâlnirile şi petrecerile de Advent. Poate ni se pare chiar mai frumos aşa, fără mare fast, fără să ne îmbuibăm. Perioada de Advent era, să nu uităm, o perioadă de post. Între timp oamenii întind în Advent mese ca de Crăciun. Am învăţat şi cât de importante sunt tehnica, Internetul în momente de criză. Poate ne decidem să facem ceva pentru protecţia climei. Clasa politică a dovedit acum cu prisosinţă că în momente de criză e capabilă să ia repede decizii şi poate cere oamenilor să facă sacrificii. Eu nu consider că restricţiile impuse în contextul pandemiei pun în pericol drepturile mele fundamentale. M-aş bucura dacă şi pe teme climatice, politicienii noştri ar fi la fel de ferm decişi să acţioneze. Şi, în general, am putea învăţa din această experienţă că mai puţin poate însemna mai mult.

În aceste zile de Crăciun, nu puţini - şi aceasta nu numai din cauza pandemiei - sunt singuri, se simt izolaţi şi trişti. Ce ne-ar putea ajuta să depăşim astfel de momente grele?

Ceea ce îmi dă mie forţă e convingerea că persoana mea, viaţa mea măruntă şi lumea în care trăim se află pe mâini bune. Mă ajută rugăciunea. Când sunt tulburat - şi în aceste zile mi se întâmplă des - mă ajută să citesc un psalm sau un alt text bun. Îmi face bine să mă simt conectat cu Dumnezeu sau să intru în contact cu alţi oameni prin telefon. Îmi face bine să citesc sau să ascult o muzică bună. Muzica este, după părerea mea, una dintre cele mai mari alinări sufleteşti. Plimbările în natură fac foarte bine. Aerul curat. Pădurea dispune de o enormă forţă regenerativă pentru suflet.

Aprindeţi o lumânare şi priviţi flacăra cu atenţie. Imaginaţi-vă că cineva spune: Vă aprind lumina mea, lumina Crăciunului să lumineze pentru voi. Tocmai atunci când vă simţiţi singuri, când lucrurile nu sunt atât de plăcute pe cât v-aţi dori.