Diagnostic pentru sănătatea României

În spațiul ce adăpostea la un moment dat Institutul Goethe din București sună într-una telefoanele. Conform statisticilor oficiale, 20 de mii de bucureșteni s-au infectat cu virusul corona doar de la începutul lunii noiembrie. O medie de 820 pe zi. Dacă eliminăm zilele de weekend, când testările sunt mai puține, media crește semnificativ. Este vorba strict de bucureștenii testați.

În realitate sunt mult mai mulți. Pentru că, în majoritatea situațiilor, contacții pozitivilor nu sunt verificați științific. Li se spune să se izoleze și să aștepte cuminți evoluția bolii. Până trece.

Toți, însă, ajung să sune la Direcția de Sănătate Publică. Unii pentru a afla ce să facă cu boala lor, alții ca să știe cum pot să nu-și piardă locul de muncă sau să primească banii pe concediul medical, pentru că în izolare nu i-a tratat nimeni, nu i-a văzut nici un medic și nu au nici o hârtie care să ateste că au fost bolnavi.

„Uneori lumea mai trebuie și ascultată”

O echipă de voluntari, mobilizați de Marian Rădună și asociația Geeks for Democracy, veniți dinspre toate profesiile și vârstele, au preluat de la DSP București misiunea de a-i asculta pe toți cei cu care autoritățile române nu au fost pregătite să comunice. Inițiativa a pornit de la un experiment făcut, în iulie, de o televiziune de știri: vreme de jumătate de oră, la DSP nu a răspuns nimeni la telefon; în studiou, în direct, asista la test chiar Raed Araft, șeful Departamentului pentru Situații de Urgență.

De fapt, „autoritățile nu au fost pregătite să facă față pandemiei. Au avut proceduri dar nu le-au comunicat”. Apoi: lipsa digitalizării și a procedurilor duce la ineficiență. În call-center munceau medici. După ce că sunt puțini, „în loc să-i folosești unde este nevoie de ei, îi ții să răspundă la telefoane”, spune Rădună și trage linia: „Nu erau suficienți, nu erau eficienți și nu erau potriviți”.

Acum sunt. Sunt voluntarii și răspund la telefoanele care sună într-una. Unele apeluri durează două minute, altele 40 de minute. „Într-o familie”, povestește Rădună, „pot fi cinci pozitivi. Trebuie să le iei tuturor datele personale, să vorbești cu ei, să îi calmezi. Unii vor să-și spună povestea lui. Uneori lumea mai trebuie și ascultată”.

Apar, zilnic, fel de fel de situații. „Oamenii sună disperați pentru că nu sunt plătiți cu lunile. De multe ori, totul pleacă de la bani. Nu-și iau banii iar mulți chiar depind de fiecare leu. Nu au ce pune pe masă, nu au cu ce-și achita ratele la bancă. Și nu e vina lor că au stat în carantină”. Sau, spune Rădună, cel mai dur caz a fost cel al unui tip venit în București pentru o fetiță de opt luni cu probleme medicale, internată la spitalul Grigore Alexandrescu. Soția s-a pozitivat, a venit salvarea din Gorj să o ia în timp ce pe el l-au obligat să stea în carantină. „Era al nimănui. Am făcut noi, voluntarii, chetă, am chemat o salvare privată să-l ducă pe om, să stea la el acasă”.

Printre voluntari sunt unii care au dexteritate în analize și calcule, alții care se pricep la secretariat. Dar cu toții sunt sătui de statul impotent. Și au răbdare. De multe ori sună oameni obosiți sau depășiți de proceduri. „Zbiară la tine. Le explici, îi ajuți și la final îți mulțumesc. Bine, sunt și unii în cealaltă extremă. Dar sunt rari. Sunt oameni diferiți, abordări diferite. Noi suntem aceiași”.

Paturile în plus nu tratează pacienți

Call-centerul cu voluntari e un lucru bun, însă e doar un peticel într-un sistem medical sfâșiat de indiferență, politizare și interese, spun medicii care, în perioada asta, trăiesc fiecare zi în spitale ca într-o garnizoană unde așteaptă chemarea sub arme. Dar, dacă Marian Rădună a stat în stradă de la Colectiv și a învățat să hărțuiască civic monolitul administrativ, medicii se tem să discute deschis despre problemele de sistem. Deutsche Welle a stat de vorbă cu mai mulți. Majoritatea a dorit să își păstreze anonimatul. În cele mai multe cazuri, s-au scuzat reclamând stilul dictatorial al managerilor. Unii dintre acești șefi au prins rădăcini în funcții și și-au clădit un sistem de protecție a directoratului bazat pe nepotism și afaceri dubioase. Alții, în schimb, numiți politic și interimar (pentru a rămâne la cheremul vătafilor din vârful administrației locale), se tem că din fortărețele medicale vor ieși la iveală adevăruri și riscă să-și piardă privilegiile temporare. Și, raportându-se în slăbiciunea lor la modelul instituit de protectorii politici, nu la reguli sau protocoale, rostogolesc mai departe teroarea care sufocă cam întreg sistemul public românesc.

Duminică, președintele Klaus Iohannis a vizitat un spital modular cu patru paturi, proaspăt finisat în curtea unui spital bucureștean. Nu este primul. „Din martie”, a spus atunci șeful statului, „am dublat numărul de paturi de la ATI. În fiecare săptămână se adaugă zeci de noi paturi de ATI și vom continua în acest ritm”.

Containerul de la Institutul Clinic Fundeni este bine dotat. Dar cele mai multe nu sunt, acuză medicii: „Degeaba fac paturi, degeaba inventează secții. Să aduci un pat și să conectezi o lampă de oxigen la priză, care mai și sare în aer, nu înseamnă că ai dotat spitalele. Nu e o problemă doar a acestui guvern. Dar acest guvern nu a încercat să facă nimic din ce putea, atunci când trebuia să facă. O sută de paturi în plus? La ce bun? Și dacă ar putea funcționa - dar nu pot - nu au cu cine funcționa. Nu paturile tratează bolnavii. Poți să faci 7000 de paturi de ATI și n-o să rezolvi nimic pentru că doctorii și asistentele și infirmierele și brancardierii și tot ce înseamnă tratamentul acestor pacienți gravi care au nevoie de suport și oxigen sunt prea puțini. Nu e personal. Nu sunt oameni. Medicii au plecat din țară. Asta a fost politica acestui stat de ani de zile, de la onor Băsescu, care a spus că nu e nicio problemă dacă pleacă medicii. Și acum se vede. Degeaba promit salarii mai bune. Da, 2000 de euro e un salariu bun pentru România. Dar medicul căruia i se oferă 10.000 de euro pe lună în Germania pleacă la zece mii”.

Spitale calamitate

În vară, la București, în curtea spitalului de urgență Elias, a fost ridicat, cu concursul societății civile, un alt astfel de spital modular. Premierul Ludovic Orban a mers la inaugurare și promitea, atunci, că se va apela la voluntariat, la detașări din alte spitale, unde nu există o încărcătură. „Activitatea Spitalului Elias nu va fi afectată, va trata în continuare toate urgențele și nu va reduce posibilitatea de a trata orice pacient care apelează aici. Asta va funcționa ca o secție separată, ca o secție externă, să-i spunem, care nu va afecta funcționarea normală a spitalului pentru celelalte boli”. Sunt cuvintele șefului Guvernului, în iulie 2020. În noiembrie 2020, realitatea, sintetizată de unul dintre angajații spitalului, stă cam așa: „Elias are opt anesteziști seniori și câțiva rezidenți care, împreună cu asistentele, asigură și cele 32 de paturi din modular, și spitalul de urgență. Nu există posibilitatea ca, după tura de modular, care durează o săptămână sau două, medicii și asistentele să se carantineze până este exclusă pozitivarea. Nu ai cum să asiguri continuitatea spitalului Elias. Iar situația a calamitat întreg spitalul”.

Mai sunt și focarele din spitale, explozii zilnice. Medicii, asistentele și infirmierele se îmbolnăvesc periodic din cauze ce țin de absența procedurilor, de reciclarea medicilor care nu au pauză de izolare după ce lucrează în secțiile covid, de indisciplină, pentru că noi ne simțim umiliți dacă e să respectăm reguli, dar „și pentru că mare parte din măști sunt de construcții, neacreditate medical. Scrie explicit pe ele: not for medical use. Filtrează orice - praf, fum, ce vrei tu - dar nu covid. Mai protejați sunt cei de pe stradă. Dacă vine unul cu covid se duce în toată secția ca pata de ulei”.

De șapte luni, terapiile intensive funcționează încontinuu. „Ce curățenie se poate face? Nu există timp de așa ceva. Poți da cu mopul pe sub paturi și să ștergi bine patul cu dezinfectant. Ca să sterilizezi de microbi ar trebui să nebulizezi, să închizi secția două ore, să aerisești alte două ore. Secțiile UPU, camerele de gardă sunt secții covid. Pacienții sunt triați afară. Se intubează oamenii de la ușa spitalului și așteaptă pe holuri. Un pat eliberat în ATI este în cinci minute ocupat de un alt pacient. Infecțiile nosocomiale sunt la ordinea zilei, nu doar în România ci în toată lumea. Mulți veniți cu covid mor de suprainfecție. Dacă ai avut o klebsiella acolo, îți mai iese când se închide secția sau când se termină covidul”.

Malpraxisul de după ușă

Iar dacă manageriatul de tip dictatorial, infrastructura depășită, suprasolicitarea sistemului și oboseala personalului medical nu erau de ajuns, medicii mai au o problemă: „Ca pacient, dacă e să ai nevoie de ATI, îți dorești să te trateze un specialist, chiar cu doar două luni experiență, decât un medic cu 20 de ani vechime, dar care are altă specializare. Și ne-am prins cu toții că, de fapt, suntem în malpraxis. Nu au dat o lege prin care să ne dea voie să tratăm covid. Suntem în afara specialității. Răul e deja făcut. Legea care se va da, când se va da, nu va funcționa retroactiv. Sunt deja sute de procese prin care oamenii au dat în judecată doctorii. De exemplu dermatologi care au tratat covid - nu i-au tratat prost dar nu au voie. Sunt culpabili. Degeaba dai o lege de mâine. Cei care au lucrat până acum ajung la pușcărie”.

Textul modificat al legii, care ar permite practicarea temporară, în condițiile actuale extreme, a unei alte specialități decât cea de pe diplomă, este, comentează avocatul Doru Costea, ea însăși „o mostră de incompetență, sau de escamotare deliberată a legii, nu vreau s-o calific. Medicii sunt lipsiți exact de protectia necesară și posibilă. Practic, nu le dă derogare, dar îi invită să își depășească specialitatea”, explică avocatul. Ar fi de resortul Colegiului Medicilor să tragă de mânecă autorii ordonanței de urgență care modifică limitele competențelor de specialitate medicală. „Cât timp nu ai capital uman suficient s-a încercat expandarea resurselor, inclusiv partea de delegare a unor responsabilități - sub control. Totuși, sub actuala legea a sănătății funcționăm ca în anul 2005. Colegiul Medicilor și-a schimbat conducerea recent (în octombrie 2020 - n.red) și toată lumea caută o formulă să ne protejeze, dar să protejeze și actul medical”, a explicat, pentru DW, Dana Tomescu, șefa secției ATI 3 de la Clinica Fundeni.

Coronaperspective

Până atunci, spun medicii, „dacă nu fac ceva, nu va mai trata nimeni”. Mulți sunt de părere că autoritățile „au pierdut controlul. Trebuiau să testeze în disperare. Să testeze tot. Și să izoleze apoi tot. Te lauzi că ai crescut capacitatea de testare la 50.000 pe zi, dar tu nu depășești niciodată 38-39.000! E de râs. Acum vor trebui să închidă după alegeri, altfel ajungem mai rău ca Italia. Este singura variantă de a opri nu doar pandemia ci și saturația sistemului medical. Când redeschizi, revine încet-încet. Dar o vreme ții închis obligat, oprești întâlnirile. Mai scade numărul de îmbolnăviri și obții trei-patru luni mai liniștite: Vine primăvara, poate iese vaccinul, poate vine căldura, poate moare virusul. Dacă nu, mai închizi o dată. Economia o distrugi oricum - nu prin lockdown, ok, dar nu va mai avea cine să se ducă la muncă”.

În vremea aceasta, restul spitalelor au rămas să funcționeze la capacitate redusă. Din cauza normelor de protecție sanitară, din cauza introducerii în circuitul spitalelor suport, din lipsă de cadre medicale. „Până la urmă, dacă tot detașezi personal în centrele de covid, ce faci cu restul pacienților? Că oamenii se îmbolnăvesc și de alte boli. Eu am listă de așteptare până în ianuarie. Mi-am operat acum pacienții pe care i-am văzut în aprilie. Nu am operat încă în privat, mi se pare inuman, simt că bag mâna în buzunarul omului. Dar dacă nu voi avea încotro, acolo vom ajunge. Eu, doctorul, nu voi suferi. Dar oamenii își vor vinde casele ca să trăiască”, avertizează unul dintre medici.

Într-un final, criza COVID-19 ar putea să se termine în România mai repede, crede un epidemiolog, și își argumentează ipoteza: „Dacă raportezi 10.000 de cazuri pe zi ai de fapt cel puțin 30 de mii. Dacă tu ai făcut covid, partenerul tău rămâne în izolare cu tine două săptămâni, netestat. Probabilitatea ca dintr-o familie în care unul e pozitiv simptomatic să mai fie cel puțin unul sau doi este foarte mare. Dacă înmulțim cu ultimele 21 de zile (cele cu zece mii de cazuri raportate), cam în cât timp se îmbolnăvește populația actuală a României? O parte se vor vaccina, alții au anticorpi pentru că au făcut boala, unii dintre ei știu că au făcut-o, alții nu știu, dar au un fel de imunitate, cât o dura ea. În trei luni avem imunitate de turmă. Cu ce ai mai avut până acum, gata, s-a terminat pandemia. Dar, înainte de asta, pe la începutul lui 2021 vor fi în jur de 200 și ceva de morți pe zi. Vom avea un bilanț total de peste 20 de mii morți înainte de a se stinge pandemia. Iar până atunci se vor infecta și vor muri și multe cadre sanitare”.

„Una e când construiești cu cărămizi și alta când construiești pe bolovani. Din păcate, România e construită pe bolovani de pământ”, acuză Marian Rădună. În realitate, sistemul public de sănătate și cel de educație sunt barometre pentru cum funcționează o țară. Dacă statul este slab o să le demoleze pe amândouă. Ceea ce statul român a reușit cu brio. În toate guvernările.

Între timp, forumurile de comentarii din online sunt pline de acuze aruncate fără discernământ asupra întregului corp medical. Sport național, generalizarea. Iar în cazul unui eventual sondaj, medicii vor avea parte, în continuare, de cea mai puțină încredere. Despre oamenii care își fac treaba nu se mai vorbește decât atunci când ajung pe targă în Belgia.