Tras de funie în jurul Bosniei

În şase luni Republica Sârbska, componentă a Bosniei şi Herţegovinei, vrea să se retragă din toate instituţiile statului comun, chiar şi din armată. Aşa a decis Parlamentul sârbilor bosniaci. De atunci societatea este alarmată. Va trece Milorad Dodik, omul forte al naţionaliştilor sârbi din Bosnia şi Herţegovina, de la vorbe la fapte? Care este obiectivul? Va escalada situaţia? Va fi din nou război?

Toate aceste întrebări sunt greşite. Planurile, obiectivele, reuşitele, chiar şi emoţiile care se stimulează şi amplifică reciproc sunt total străine de modelul politic dezvoltat în cei 25 de ani de la încheierea războiului. Taberele fac paşi mici înainte şi înapoi, distanţa dintre ele rămânând mereu egală. Este principiul trasului de funie. Trebuie tras continuu, nu trebuie cedat niciun decimetru, picioarele trebuie înfipte puternic în pământ. Tehnicile de bază ale acestui sport, după al cărui model se face politică în Bosnia, sunt simple.

Cine stăpâneşte aceste tehnici este bun de politică în Bosnia şi în jurul ei. Dar spre deosebire de sportul în cauză, în politica de acolo nu există un marcaj care să arate cine a ieşit câştigător. Lupta este perpetuă.

Echipele la trasul de funie sunt alcătuite conform unui principiu clar: în faţă, ochi în ochi cu adversarul, stă cel mai slab, dar care trebuie să aibă o mimică cât mai înfricoşătoare. Milorad Dodik, membrul sârb în prezidiul de stat bosniac tricefal, este candidatul ideal pentru această poziţie. Nu are mare pondere nici politic şi nici economic. Dar este rău famat ca agent provocator şi adept al liniei dure.

Un adversar lipsit de sprijin

În cealaltă tabără, pe aceeaşi poziţie ca şi el, se află noul Înalt Reprezentant al Comunităţii Internaţionale în capitala Bosniei Sarajevo, germanul Christian Schmidt. Este lipsit de experienţă, nu cunoaşte ţara şi nu se bucură de sprijin nici din partea Peace Implementation Council, responsabil formal pentru Bosnia şi Herţegovina, nici din partea  Consiliului de Securitate al ONU şi nici măcar din partea diplomaţiei propriei sale ţări, care este în plin proces de reorganizare după schimbarea de putere de la Berlin.

La trasul de funie nu prea există trucuri, afară de unul singur: dacă antrenorul percepe o scădere a concentrării la echipa adversă, funia trebuie trasă brusc, cu toată puterea. Atunci există şansa de a se câştiga teren.

Putin este omul-ancoră

Comparaţia este valabilă şi pentru următoarea poziţie în tabăra sârbilor bosniaci. Imediat în spatele lui Dodik stă postat Aleksandar Vucic, preşedintele Republicii Serbia învecinate. Fără sprijinul său sârbii bosniaci nu ar fi îndrăznit să treacă la ofensivă. Adversarul direct al lui Vucic este Comisia Europeană, dezorientată în chestiunile Balcanilor de Vest, silită să facă du-te-vino între soluţii contradictorii, avansate de la Berlin, Paris şi Budapesta.

În fine, cel mai puternic sportiv, "omul-ancoră", stă postat la o astfel de competiţie la capătul funiei. Preşedintele Rusiei, Vladimir Putin, nu poate decât să câştige din această gâlceavă din şi în jurul Bosniei. El poate nu doar să facă de râs UE, care eşuează de ani buni în Balcanii de Vest, dar o poate slăbi direct. Şi altfel decât în cazul Ucrainei, el nu trebuie să se teamă în cazul Bosniei de contramăsuri de felul unor sancţiuni sau de o ştirbire a prestigiului, ca în cazul Belarus.

Şase luni de răgaz

În fine, "omul-ancoră" din echipa adversă este preşedintele SUA, Joe Biden, dar el nu prea mai are reazem în Europa de Sud-Est. SUA se concentrază pe China şi, curând, şi pe Ucraina. După ruşinea din  Afganistan nimeni nu mai crede că-şi vor implica ponderea în alte regiuni ale lumii.

Vestului îi rămân aşadar şase luni pentru a strânge rândurile şi a forma un pol opus puternic. Probabil că nu va ajunge până la Washington, dar măcar politica UE pentru Balcanii de Vest ar trebui repusă pe picioare.

Din punct de vedere juridic, poziţia sârbilor bosniaci nu se susţine. "Aprobarea" dată pentru instituţiile comune din Bosnia, pe care ei vor acum "să o retragă" nu este o semnătură pe un contract care poate fi reziliat. Ea rezultă mai degrabă din prevederi constituţionale obligatorii.

Dacă sunt încălcate norme constituţionale trebuie să existe sancţiuni. Instrumentariul în acest scop este vast, de la retragerea din partea sârbească a Bosniei a Băncii Europene de Investiţii (EIB) şi până la excluderea băncilor sârbo-bosniace din sistemul internaţional de plăţi.

Şi guvernul sârb de la Belgrad este sensibil la presiuni. Ţara nu beneficiază doar de fonduri ale UE pentru reforme pe calea aderării. Şi cei mai mari investitori provin tot din Europa. Nu din China şi nici pe departe din Rusia. Din punct de vedere politic, preşedintele Vucic oscilează cu multă pricepere între Bruxelles şi Moscova. Dacă UE manifestă răceală faţă de el, nu-i mai rămâne decât să se înscrie în orbita Rusiei.

Aceasta nu este o perspectivă prea atrăgătoare pentru un şef de stat ambiţios. Vucic şi-ar pierde astfel spaţiul confortabil de manevră, ar deveni un executant al ordinelor Moscovei şi ar fi nevoit să vadă cum oligarhi apropiaţi Kremlinului încep să-i ciugulească din baza economică a puterii. Înscrierea în orbita lui Putin ar fi groaznică şi pentru societatea sârbă, care nu a fost niciodată atât de rusofilă cum sugerează propaganda lui Vucic. Deja în 2000 debarcarea lui Slobodan Miloşevici s-a petrecut când pregătise aderarea ţării sale la "Comunitatea Economică Eurasiatică" iniţiată de Rusia.

Europa ţine încă funia în mâini. Trebuie doar să tragă de ea.

Norbert Mappes-Niediek este de 30 de ani corespondent pentru Europa de Sud-Est al mass media germane. Cartea sa "Capcana etnică: Conflictul din Balcani şi ce poate învăţa Europa din el" a apărut în 2005 la editura Christoph Links din Berlin.