Investițiile străine în R. Moldova și amenințările rusești
31 iulie 2023Moldova, mărturisea recent ministrul Economiei de la Chișinău, Dumitru Alaiba, este „cea mai izolată țară față de piețele de capital din Europa și din lume. În Republica Moldova, un antreprenor nu are alternativa unui împrumut bancar”, a punctat demnitarul, într-un interviu pentru postul de televiziune TV8 din Chișinău.
Asta nu înseamnă că marile trusturi multinaționale nu au prins gustul pieței muncii din Moldova dintre Prut și Nistru. E mai ieftină decât în UE și mai aproape decât în afara UE. Și, deși războiul este la trei din cele patru granițe ale țării, ba chiar riscul unei agresiuni rusești este real, investitorii străini nu și-au strâns lucrurile, nu au închis liniile de producție, nu și-au trimis acasă angajații și nu s-au mutat în alte destinații mai sigure. Au, însă, planuri de evacuare pentru cazul în care situația ar deveni critică. Despre astfel de strategii scrie ziarul german Die Welt, într-un reportaj publicat în paginile de economieale ediției sale de weekend.
Scenarii de criză
Cinci scenarii are fabricantul german de echipamente electrice Steinel, cu care jurnaliștii din Berlin au vorbit. „Suntem pregătiți să reluăm în zece ore producția în România, în cazul unui atac rusesc”, spune reprezentantul firmei, citat de Welt am Sonntag. „Într-o primă fază vrem să punem în siguranță angajații noștri și familiile lor iar apoi, abia, tehnologia”. Transportul este organizat, formalitățile schițate, procedurile elaborate - iar exemplul dat de reporterii germani nici măcar nu este un caz singular.
Multe companii mici și mijlocii din Germania și-au deschis linii de producție în Moldova. Conform Ost-Ausschuss der Deutschen Wirtschaft, reprezentantul intereselor investitorilor germani din Europa Centrală, de Est și Sud-Est și din Asia Centrală, schimbul de mărfuri cu Republica Moldova a fost cotat anul trecut la 826 milioane de euro, în creștere cu 16%. Iar catalogul asociației de colaborare economică moldo-germană MDW a numărat mai mult de 300 de companii din țări vorbitoare de limba germană.
Scrie și Welt am Sonntag despre această prezență și observă că investițiile se fac în etape de producție mai simple, care nu implică mașini sau instalații costisitoare, ci care ar putea fi la un anumit moment critic lăsate în urmă. Scopul este de a profita de mâna de lucru mai ieftină decât în Polonia sau România, dar și de vecinătatea cu Europa, mai avantajoasă decât în cazurile unor facilități industriale stabilite în China sau Vietnam.
„De zeci de ani, statul rus a făcut totul pentru a menține o stare permanentă de incertitudine în Republica Moldova. Moscova sprijină două regiuni controlate de separatiști de pe teritoriul Moldovei, se presupune că acolo sunt staționate și arme rusești”, notează Welt am Sonntag, care nu omite nici corupția întreținută la nivel înalt de când statul moldav s-a desprins de defuncta Uniunea Sovietică, dar nici recenta reacție provocatoare a Rusiei: „Majoritatea guvernelor din ultimii 30 de ani nu au fost doar corupte, ci și servitori credincioși ai Moscovei. Actuala guvernare, orientată spre Europa, primește laude de la antreprenori autohtoni și observatori străini. În schimb, Rusia a devenit mai agresivă față de Moldova, inundă rețelele sociale cu informații false, impune sancțiuni economice și restricționează livrările de gaz”.
Deocamdată, de la începutul agresiunii Rusiei în învecinata Ucraină, nici un client occidental nu a renunțat la serviciile partenerilor din Moldova. Dimpotrivă, se interesează zilnic despre situația din regiune și se oferă să dea o mână de ajutor la securitatea investitorilor. „Este un certificat de încredere care întărește țara - inclusiv în fața Rusiei”, conchide ziarul german.