Mandeal: Declinul începe în clipa în care ești mulțumit!

DW: Maestre Cristian Mandeal, Orchestra Națională de Tineret a României a fost invitată să participe pentru a șaptea oară la festivalul internațional Young Euro Classicdin Berlin. Este unul dintre cele mai importante evenimente muzicale din Europa. Conduceți această orchestră de la înființarea sa în anul 2008. Cum se explică faptul că ați fost invitați de atâtea ori la acest festival, la care participă cele mai renumite orchestre de tineret din lume? De regulă, invitațiile nu curg chiar așa, din doi în doi ani.

Cristian Mandeal: Invitațiile sigur că nu curg chiar așa, dar am observat că există deja un pluton, cum îl numesc, de orchestre de tineret din lume care revin cu regularitate, printre care suntem și noi. Altele dispar sau altele vin mai rar, alteori apar orchestre care abia se înființează și care încă nu au o istorie. Noi am avut norocul să participăm încă din 2011, adică de-abia înființați cu doi ani și ceva înainte, iar de atunci, iată că suntem invitați în permanență, pentru că am reușit să demonstrăm o calitate superioară, aș zice, pentru o orchestră de tineret. Iar lucrul acesta merge în continuare, în pofida schimbărilor de generație, care sunt inerente unei orchestre de tineret. Nimeni nu se pensionează dintr-o orchestră de tineret. La 28 de ani dispare și lasă locul altora care încă nu sunt formați, dar care încet, încet sunt integrați de grupul celor care deja, între ghilimele fie spus, s-au maturizat.

Și, slavă Domnului, nu se pensionează nici dirijorul.

Nici dirijorul, dar el are un alt statut. În general, dirijorii, dacă apucă anii, dirijează atâta vreme cât sunt sănătoși.

Un repertoriu de trei secole

Concertele au loc la Konzerthaus din Gendarmenmarkt și cuprind lucrări din repertoriul clasic şi contemporan. La această ediție aveți un repertoriu neobișnuit, iar lucrarea cea mai interesantă, cred, este cea a tânărului compozitor Alin Chelărescu, ”Panicandemica”, compusă în 2021, deci în timpul și după pandemia de coronavirus. Programul cuprinde apoi Concertul pentru două piane şi orchestră de Poulenc şi Marea simfonie în Do major de Schubert.

Da, repertoriul cuprinde, grosso modo, trei secole, dacă este să vedem de când a apărut Marea Simfonie de Schubert, cam acum 200 de ani, apoi cam acum o sută de ani a fost scris și Concertul de Poulenc, iar acum, în 2023, de-abia au trecut doi ani de când Alin Chelărescu a scris această lucrare în plină pandemie. Este expresia, dacă vreți, a unui om foarte tulburat de perioada prin care a trecut. La fel ca toată omenirea, a avut aceleași experiențe, aceleași provocări sufletești la care, ca tânăr foarte talentat compozitor, a răspuns în conformitate. A creat o piesă care, de fapt, înfățișează atitudinea omului față de această nenorocire universală, care zugrăvește atât disperarea cât și tenebrele, spaima, isteria colectivă care a cuprins lumea în fața acestui fenomen. Apoi amintește, prin doinele și bocetele pe care le-a introdus, de morții pe care i-am avut și pe care îi plângem. Foarte interesant, prin procedee componistice foarte interesante, printre care și onomatopeic înfățișând loviturile ciocanului peste cuiele cu care se închid sicriele. Compozitorul introduce un joc, un joc de disperare, dacă vreți, a omului care încearcă să învingă nenorocirea, și care se termină extrem de hotărât și pozitiv într-o afirmare a puterii omenești, a forței umane de a trece peste nenorocirile istoriei.

Ați avut același repertoriu la București și, cu câteva zile mai târziu, la Kassel, acel oraș universitar renumit din centrul Germaniei, care găzduiește la fiecare patru ani ”Documenta”, o mare expoziție de artă contemporană. Și acum sunteți la Berlin, la Konzerthaus în Gendarmenmarkt. A existat o diferență între reacțiile publicului de la București și ale celui din Kassel, față de acest repertoriu neobișnuit?

Da. La Kassel, ”Panicandemica” a fost mai puțin bine înțeleasă decât la București. La București a prins foarte bine, pentru că există acele momente de ethos românesc, care sunt mai puțin familiare unui public german. Românii au reacționat foarte direct la aceste elemente. Germanii mai puțin, dar, în cele din urmă, reacția a fost totuși conformă mesajului transmis.

Și Poulenc este o muzică destul de stranie pentru cultura germană. Ea face parte din cu totul altă zonă culturală, e un fel de modernism moderat interbelic și de factură non sentimentală, așa încât, sigur, la Kassel, cea mai de succes piesă din repertoriu a rămas simfonia lui Schubert. De fapt, și la Bucuresti pot spune că a fost același succes.

Un proiect cultural și educativ

Pentru concertul lui Poulenc ați avut sprijinul a doi foarte cunoscuți pianiști, Oxana Corjos și Cristian Niculescu, acesta din urmă fiind și directorul ICR Berlin. Cât de important este pentru muzicienii tineri să parcurgă un repertoriu atât de diferit și să concerteze alături de muzicieni consacrați?

Este esențial, pentru că proiectul acesta al orchestrei de tineret românești - și nu numai, peste tot e cam același lucru - este un proiect dublu. Este un proiect pe de o parte cultural, evident, dar este și un proiect educativ, în același timp. Tinerii învață să cânte în orchestră, pe de o parte, care este o meserie cu totul aparte față de cea pe care o învață în Conservator. Este cu totul altceva să te exprimi în colectivitate. Pe de altă parte, ei trebuie să parcurgă stiluri și epoci cât se poate de diferite, întrucât cu asta se vor întâlni în viață, cu o diversitate infinită de produse muzicale din toate perioadele istorice, așa încât a le da câte o pastilă, în ghilimele, din cât mai multe genuri și stiluri muzicale, este, cred, una din obligațiile, unul din obiectivele oricărei politici de conducere a dezvoltării unei orchestre de tineret. Nemaivorbind despre importanța apariției, pe scenă, alături de muzicieni consacrați.

Muzicienii din orchestra dumneavoastră își găsesc locul, după această școală foarte serioasă, care este Orchestra Națională de Tineret, în alte orchestre din țară sau pleacă mai departe, în Europa, în lume?

Noi nu îi pregătim ca muzicieni de orchestră. Soarta lor le aparține, după ce termină acest stadiu. Pot să spun cu mândrie și cu o enormă bucurie că orchestrele românești de pretutindeni din țară cuprind o foarte bună parte de tineri care au terminat demult acest stagiu și care sunt membrii de bază ai multora dintre orchestrele de frunte ale României. Bunăoară, Filarmonica din Cluj cred că are peste 20 - 25 de membri ai fostei orchestre de tineret. La fel se întâmplă la Filarmonica George Enescu, la Orchestra Radio, la Orchestra de Cameră Radio, la Orchestra Operei din București. Sunt cel puțin patru concert maiștri care astăzi sunt în funcție la cele mai mari orchestre din țară. Sigur, pentru România, în primul rând, este un mare câștig, dar nu numai, pentru că mulți dintre ei pleacă în străinătate, unde în general își găsesc locul în cele din urmă în orchestre bune și foarte bune. Important este să formăm buni muzicieni, bineînțeles, în primul rând pentru România, dar nu numai, pentru că România face parte din ce în ce mai evident dintr-un concert european, așa încât românii care fac parte din orchestre europene reprezintă și ei, indirect, tot România.

”Gulerul alb” al culturii românești

Orchestrele din România, dar nu numai, se plâng de multe ori de finanțarea lor precară. Cum reușiți totuși să mențineți o continuitate atât de fascinantă pentru această Orchestră Națională de Tineret?

Ca să fiu foarte onest - cu greu. Se depun eforturi foarte mari pentru a se crea posibilitățile, condițiile de a continua acest proiect. Și ceea ce observ cu durere este faptul că în ultimii doi ani, mai ales dupa anii de vârf ai expunerii acestei orchestre în lume, care au însemnat mai ales, în 2018, concertele extraordinare pe care le-am avut cu ocazia Centenarului Unirii și apoi în timpul președinției României la Consiliul UE, interesul a scăzut. Această orchestră a fost cumva gulerul alb, daca vreți, al culturii românești. A fost un fel de port drapel, un fel de brand național care a reprezentat România în cele mai importante foruri și momente politice europene. După pandemie, interesul politic a scăzut, dar nu cred că este vorba doar de interes politic. Nu aș dori să dau cu piatra nicăieri. Noi trăim acum o perioadă de criză, de criză mondială. Lucrul acesta se reflectă, evident, și în cultură, în primul rând în cultură, respectiv în sectoarele, între ghilimele spus, mai puțin importante pentru viitorul imediat decât cele luate în primul rând în vizor. Așa încât și finanțarea noastră este din ce în ce mai săracă, iar capacitatea noastră de a continua cu proiecte importante este din ce în ce mai mică. Lucrul acesta s-a și văzut în ultimii doi ani. A scăzut atât frecvența cât și importanța anumitor proiecte, dar mai ales cantitatea și nu calitatea. Calitatea nu va putea scade atâta vreme cât această activitate va continua.

În aceste condiții, care este viitorul orchestrei pe care o conduceți? Ce i-ați spune unui tânăr instrumentist, unei tinere instrumentiste care aspiră la un loc în orchestra de tineret?

Noi sperăm mult în continuitatea acestei activități, indiferent dacă o mai conduc eu, cât timp voi reuși sau că va veni altcineva în urma mea. Dar această activitate cred că s-a impus deja ca fiind o activitate necesară în peisajul cultural românesc, pentru că este acea pepinieră din care se aleg în viitor profesioniștii maturi. Și, aș spune oricărui tânăr - și asta o spun foarte des oricărui tânăr care intră în orchestră - să-și păstreze cinstea profesională, dedicația, dragostea pentru meseria pe care o face. Este o meserie atât de plăcută și de satisfăcătoare, dar care cere niște sacrificii de care oricare tânăr care a început la cinci, șase sau șapte ani un instrument este deja conștient, că nu are voie să se oprească niciodată. Ceea ce îi spun oricărui tânăr este că în momentul în care el crede că a ajuns la un rezultat final și se oprește acolo, în momentul acela începe deja declinul. Declinul începe în clipa în care ești mulțumit de ceea ce ai realizat. Nu mai există alt drum decât doar plafonul, plafonarea și după care urmează, inevitabil, declinul. Așa încât, dacă vrea să reziste concurenței din afară, nu are voie să fie mulțumit niciodată cu ceea ce a realizat.

Dumneavoastră sunteți mulțumit cu ce ați realizat?

Eu sunt totdeauna parțial mulțumit și mă gândesc că există încă și altceva, mai bun, pe care nu am reușit să-l fac.

Vă mulțumesc foarte mult. Sănătate și mult succes!

Student al lui Herbert von Karajan la Berlin și al lui Sergiu Celibidache la München, Cristian Mandeal (*18.04.1946) este considerat ca fiind unul dintre cei mai importanți dirijori contemporani. A lucrat cu multe dintre cele mai importante orchestre din lume. Un punct de mare interes în ultima perioadă de activitate îl reprezintă colaborarea cu Orchestra Română de Tineret, pe care o cultivă, educă şi dirijează constant începând din 2008.