"Normalitate europeană" în România
1 octombrie 2020Ovidiu Ganț, ce semnal pornește din orașul dvs., Timișoara, unde pentru prima dată un cetățean UE fără cetățenie română - germanul Dominic Samuel Fritz - a devenit primar cu peste 52% din voturi?
Consider că această alegere constituie un semn de normalitate într-o Europă unită. Tratatele europene permit cetățenilor UE să candideze într-un alt stat membru. Dominic Fritz a profitat de această șansă, iar alianța USR PLUS din Timișoara a fost suficient de inteligentă pentru a-l desemna candidat, știind foarte bine că acest oraș a avut întotdeauna o societate liberală și cosmopolită, multietnică și multiculturală, deci e locul potrivit pentru a obține o astfel de victorie.
Dominic Fritz nu numai că nu este cetățean român, dar nici nu aparține minorității germane de aici și nici nu este membru al Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR). Cu toate acestea, noi, cei din FDGR, am decis să îl sprijinim public. Cred că a fost decizia corectă. Îi urez mult succes și sper să nu dezamăgească.
Ce semnificație are rezultatul alegerilor locale din România asupra viitoarelor alegeri parlamentare, care vor avea loc pe 6 decembrie?
Cred că alegerile locale vor fi decisive pentru următoarele alegeri parlamentare, în măsura în care rezultatul clar a arătat că marile partide vor da tonul. Numeroasele partide mai mici nu au reușit să treacă pragul de cinci procente. În plus, după toți anii în care partidele, care, după părerea mea, au format "cadrilaterul roșu" - PSD, ALDE, Pro România și UDMR - au făcut totul pentru a distruge justiția și statul de drept și au dus o politică național-populistă, aceste partide au fost pedepsite de electorat.
Este în mod clar o victorie pentru PNL și alianța USR PLUS. În cazul ultimei alianțe menționate, rezultatul este chiar impresionant, deoarece nu a avut primari până acum și a reușit să câștige în București și în alte orașe mari precum Timișoara sau Brașov. Trebuie să subliniez că prim-ministrul Ludovic Orban a avut ideea foarte bună de a susține în capitală un candidat comun PNL/USR PLUS. Doar așa s-a putut obține victoria împotriva primarului PSD în funcție.
Această victorie electorală comună din București trimite un semnal în direcția apropiatelor alegeri parlamentare. Eliminarea așa-numiților "baroni roșii" în unele regiuni din estul și sud-estul României este, de asemenea, un semn clar că normalitatea se instalează și acolo, și că mulți oameni din afara Banatului și Transilvaniei au înțeles ceea ce contează în cele din urmă: o cale pro-europeană, cosmopolită și nu una național-populistă ca până acum.
Este rezultatul electoral foarte bun obținut de alianța pro-europeană USR PLUS semnul că partidele "veterane" și establishment-ul acestora a început să se clatine?
Observăm o tendință generală în Europa - apariția unor noi partide. Cred că este parțial așa cum spuneți dvs. Mai ales pentru faptul că acest partid reprezintă valori importante precum lupta împotriva corupției - trebuie să spun aici că FDGR s-a alăturat acestei campanii. În cele din urmă, trebuie inclus în constituția noastră ca persoanele condamnate să nu mai poată candida pentru funcții publice.
Acest rezultat electoral remarcabil s-a datorat și faptului că alianța USR PLUS a prezentat candidați nepătați și, până de curând, complet necunoscuți. De asemenea, au refuzat destul de consecvent să accepte dezertori traseiști de la alte partide - o greșeală comisă de marile partide. Mai au o problemă, însă - trebuie să se definească ideologic, deoarece este încă destul de neclar cum se poziționează în societate. La nivel european, ei fac parte din grupul "Renew Europe", dar știm cum a apărut acest grup în Parlamentul European. Cu toate acestea, sunt pe drumul cel bun spre a deveni un partid care contează în România.
Vă doriți un nou mandat ca deputat al minorității germane în parlamentul României. Ce înseamnă pentru dvs. să vă implicați pentru drepturile și interesele minorității germane într-un nou parlament, într-o nouă constelație politică?
Comunitatea a vrut-o așa, doar voința mea nu ar fi fost suficientă. Am acceptat să fac acest lucru, dar în cele din urmă votul în adunarea reprezentativă a FDGR a fost decisiv. Reprezentanții tuturor regiunilor românești din FDGR au votat în favoarea unei noi candidaturi. Văd asta ca o recunoaștere a muncii mele de până acum și o încurajare pentru a continua. Vreau să încerc să continui aceeași politică în noul parlament.
Ceea ce a realizat FDGR în istoria sa de 30 de ani este extraordinar. Când, după căderea comunismului, în 1990, majoritatea membrilor minorității germane s-au gândit doar la cât de repede ar putea emigra în Germania, acest mic grup care a rămas s-a reunit și a fondat FDGR. "Forumul German" a fost conceput ca un vehicul de reprezentare a minorității germane, dar și de poziționare a noastră în societate.
Cu un succes considerabil, am putea spune...
Realegerea primarului FDGR în Sibiu, Astrid Fodor, confirmă că am reușit în mod exemplar. Numărul sașilor transilvăneni din Sibiu este irelevant din punct de vedere statistic (aproximativ 1,5% din populație - n. red.), dar primarul se bucură de încrederea deplină a populației majoritare românești.
Minoritatea noastră este implicată activ în viața politică, economică, socială și culturală a țării. Aici aș dori să subliniez și cooperarea strânsă cu președintele român Klaus Iohannis, el însuși membru al minorității germane. În ceea ce privește politica externă, trebuie să subliniez funcția noastră ca o formațiune mică, dar importantă, care susține relațiile externe ale României cu Germania, în special.
Să ne întoarcem la alegerile locale din 27 septembrie. Poate fi considerat rezultatul acestor alegeri ca fiind sfârșitul epocii de tranziție spre democrație în România, la 30 de ani de la schimbarea politică?
E greu de spus dacă e sfârșitul tranziției, mai ales că părți mari din România încă susțin o politică populist-naționalistă, continuând să voteze PSD-ul post-comunist. Cred că și asta variază de la o regiune la alta. Banatul și Transilvania sunt de mult parte a Europei Centrale - istoric, dar și datorită mentalității oamenilor de aici. Nu poți spune neapărat asta despre celelalte regiuni - cu câteva excepții, cum ar fi părți mari din București sau Iași-ul ca oraș universitar.
Acesta este cel mai important aspect pe care îl putem observa oriunde în Europa de Est: e de departe cel mai dificil lucru să schimbi mentalitatea oamenilor. Poți crea instituții, poți adopta acquis-ul comunitar (al UE), poți face orice, dar mulți oameni încă nu au un spirit cosmopolit european. Există încă mulți nostalgici după comunism, există național-populiști care din păcate încă mai sunt ”la butoane” în unele state din Europa de Est - slavă Domnului nu și în România... Dacă acest rezultat va fi confirmat în 2024 și poate chiar depășit, atunci putem vorbi despre faptul că ne-am descotorosit definitiv de național-comunism.
Ovidiu Ganț, profesor de matematică la Liceul Nikolaus Lenau din Timișoara, este din 2004 deputat al minorității germane în Parlamentul României.