Recunosc. M-am răzgândit. Multă vreme am putut înțelege ezitarea cancelarului Olaf Scholz de a livra arme grele Ucrainei. Încă pot înțelege îngrijorarea că, prin furnizarea anumitor echipamente militare țării atacate, Germania sau NATO în ansamblu pot fi atrase în război. Oameni politici ruși au avertizat asupra acestui lucru, iar președintele Vladimir Putin a adus în discuție însăși opțiunea nucleară. Există, deci, suficiente motive pentru a fi prudenți în relațiile noastre cu Rusia.
Problema este că Putin știe acest lucru. Mai mult, el a inclus această teamă în calculele sale de bun la început. În timp ce ucrainenii luptă cu disperare pentru viața și libertatea lor, armata rusă distruge sistematic casele și utilitățile civile. Crimele de război sunt comise la ușa noastră, ca să spunem așa!
Se anunță un război de uzură
În comparație cu superioritatea numerică impresionantă a Rusiei și cu lipsa ei de scrupule în acest război, armata ucraineană s-a descurcat surprinzător de bine, recucerind chiar zone mari. Factorul esențial pentru reziliența ucraineană a fost sprijinul militar occidental.
Însă contraofensiva ucraineană și-a atins în mod evident limitele. A început un război de poziții pentru care Rusia este mai pregătită. Chiar și în absența bătăliilor majore, fiecare zi este o zi de suferință pentru populația civilă. O zi în care lumea nu își poate dedica întreaga energie altor probleme urgente, cum ar fi combaterea foametei, care a luat amploare în întreaga lume ca urmare a războiului din Ucraina.
Acum nu este momentul să negociem
Având în vedere actualul impas militar, penuria de energie și inflația, multe țări care susțin Ucraina fac din nou apel la diplomație. Haideți să negociem pentru pace, îndeamnă ele. Dar ce fel de pace? Una în termenii dictați de Rusia?
Să ne amintim de spusele secretarului general al NATO, Jens Stoltenberg, care în octombrie anul trecut, într-un interviu pentru Deutsche Welle, sublinia: "Dacă Rusia președintelui Putin încetează să mai lupte, va fi pace. Dacă Ucraina încetează să lupte, va înceta să mai existe ca stat independent”.
Prin urmare, diplomația și ajutorul militar nu sunt în antiteză, ci complementare. Ucraina ar trebui să negocieze de pe o poziție de forță, doar că nu se află în această situație.
Definiția implicării în război o stabilește Putin
Potrivit experților militari, tancurile de luptă occidentale ar înclina decisiv balanța pe câmpul de luptă. Cu ajutorul lor, Ucraina, în loc să se mențină pe poziții, ar putea pătrunde în mai multe teritorii ucrainene ocupate de Rusia.
În gândirea lui Putin, aceste teritorii aparțin acum Rusiei. Ce se întâmplă dacă Rusia consideră că o înaintare ucraineană acolo cu tancuri de luptă occidentale reprezintă o intrare în război a țărilor care au furnizat tancurile? Dacă dorește, Putin poate să interpreteze situația în acest fel, ba chiar, după bunul plac, să considere că și alte lucruri înseamnă o intrare în război. Însă Occidentul nu trebuie să devină dependent de definițiile stabilite de Putin. Dreptul internațional este de partea Ucrainei și a susținătorilor săi militari. Această țară nu face decât să se apere împotriva unui agresor.
Riscurile nu pot fi excluse
Indubitabil, o atare cale nu este lipsită de riscuri. Alternativa pasului înapoi, a unei politici de înfrânare, ar fi însă și mai riscantă, arătându-le lui Putin și tuturor potențialilor imitatori ai săi din întreaga lume, că pot scăpa basma curată cu agresiunile lor. Aceasta ar însemna și că Moldova sau statele baltice ar putea intra în vizorul Rusiei.
Din această perspectivă, prudența în legătură cu livrarea tancurilor de luptă ni se arată mai degrabă inadecvată - în cazul că ar fi fost vreodată altfel.
Câtă vreme nicio altă țară occidentală nu dorea să furnizeze tancuri de luptă, Olaf Scholz a putut argumenta că Germania nu vrea să întreprindă acțiuni solitare. Această abordare a fost rezonabilă.
Dar acum, Marea Britanie anunță că vrea să livreze tancuri de luptă Challenger, fără să mai aștepte încuviinţarea cuiva. Alte state, cum ar fi Polonia și Finlanda, ar trimite imediat tancuri Leopard de fabricație germană dacă Berlinul le-ar da aprobare, clauză stipulată în contractele de cumpărare a acestor mașini de luptă.
Guvernul german ar putea măcar atâta lucru să facă. Însă nu acordă undă verde nici măcar pentru exportul tancurilor de către alte țări. Împotriva livrării tancurilor Leopard s-ar putea argumenta cu motive privind capacitatea de apărare a Republicii Federale, dar în niciun caz cu rațiuni diplomatice, strategice sau chiar morale.
Livrarea de tancuri de luptă este necesară din punct de vedere militar, este acoperită de dreptul internațional și, din punct de vedere strategic, reprezintă semnalul decisiv pentru Putin și pentru aliații occidentali, că propria libertate merită apărată. Guvernul german nu poate tărăgăna la infinit treburile fără pagube în planul credibilității.