Războiul de lângă noi. Ce poate face România?

Chiar înaintea video-întâlnirii de astăzi dintre Joe Biden și Vladimir Putin, au apăut o serie de informații furnizate de serviciile secrete americane, conform cărora Moscova ar avea în vedere o ofensivă militară la începutul anului viitor, în care ar fi gata să  arunce aproape 200.000 de militari. Ar fi vorba despre 100 de batalioane destinate operațiunilor tactice, armament greu, artilerie și alte echipamente sofisticate.

Rusia nu a lansat întâmplător discuția asupra propriei sale Mari Strategii, ci cu gândul că amenințând, negocierile ar putea fi mai simple și rezultatele mai fructuoase. Moscova nu vrea să negocieze, cel puțin în această fază, cu Kievul. Cum scria Dmitri Medvedev, vicepreședinte al Consiliului de Securitate al Rusiei, „nu are niciun rost să avem de-a face cu vasalii. Trebuie să discutăm cu suzeranii”. Medvedev enunța această axiomă a politicii externe ruse înaintea vizitei la Moscova a adjunctei diplomației americane, Victoria Nuland, acum două luni.

O stare de urgență domină în cancelariile marilor puteri Occidentale, care observă mișcările Rusiei, dar nu știu încă ce fel de răspuns ar trebui să dea. România a fost la rândul ei parte la febrilele întâlniri din ultimele săptămâni. Emisari americani, care, în drum spre Moscova, s-au oprit doar pentru o discuție pe Aeroportul Otopeni, oficiali cu greutate veniți la București să transmită mesaje și să sondeze terenul, invitații la Washington pentru ministrul de Externe și pentru șeful SRI. Statele Unite au făcut promisiuni de ridicare a vizelor pentru români, la pachet cu alte trei state aliate, și i-a dat Bucureștiului acces la tehnologia americană de ultimă generaţie (Dependable Undertaking) și deci la cumpărături sofisticate, cum ar fi vestitele rachete PATRIOT sol-aer cu bătaie lungă, sistemul lansator multiplu de rachete cu bătaie mare (HIMARS), avioanele multirol F16, transportoarele blindate Piranha 5 şi sistemul de instalaţii mobile de lansare rachete anti-navă.

În octombrie, când a venit la București, secretarul american al Apărării Lloyd J. Austin l-a lăudat pe Nicolae Ciucă, un veteran al războaielor din Irak și Afganistan, și a vorbit despre rolul României de lider în regiune în ceea ce priveşte cyber-securitatea și Legea privind 5G, care elimină concurența chineză pe acest tronson. Șeful Pentagonului a ținut să vorbească despre „contracararea agresivității” Rusiei prin „consolidarea prezenţei forţelor armate americane pe teritoriul României”, dar și prin dezvoltarea forțelor autohtone.

La întâlnirea de la Washington dintre ministrul român de Externe Bogdan Aurescu și secretarul de stat american Antony Blinken, cei doi au căzut de acord să colaboreze în ce privește agresiunea Rusiei împotriva Ucrainei și securitatea la Marea Neagră.

Fragilitatea Ucrainei și amenințările Rusiei au fost subiecte de discuție la fiecare întâlnire oficială sau neoficială, dar nu se știe încă ce le-au propus reprezentanții americani celor români în acest context tensionat, care durează de la începutul primăverii.

Ce-ar putea face România și cum ar trebui să se pregătească pentru planurile pe care le fac Statele Unite în regiune? Încă e neclar, fiindcă urmează negocieri serioase. Rusia nu se va mulțumi probabil doar cu promisiunea, fie ea și scrisă, că NATO nu se va extinde spre vecinătatea ei apropiată, adică spre statele care au făcut parte din Uniunea Sovietică. Temerile Moscovei se îndreaptă spre Georgia și Ucraina, cu toate că niciuna nu se califică pentru statutul de membru al Alianței Nord Atlantice, din cauza conflictelor calde sau în curs de încălzire pe care le au la frontierele lor cu Federația Rusă.

Moscova a anexat în 2014 Crimeea, teritoriu care aparține Ucrainei potrivit dreptului internațional, și de atunci nimic nu a putut convinge Rusia să restituie peninsula. Totul s-a întâmplat repede și fără să se tragă niciun foc de armă. Ucraina a cedat Crimeea ca la comandă, sperând, poate, că Vestul o va ajuta să o recapete. Acum Rusia face presiuni, încercând să obțină noi concesii din partea Occidentului, ca și cum anexarea Crimeei ar fi fost prea puțin. Amenințarea cu un război fierbinte, care s-ar putea extinde, ar putea să sperie Washingtonul? Ar putea urma noi cedări din partea Vestului?  E posibil, fiindcă așa cum scria acum 200 de ani Carl von Clausewitz, unul din marii teoreticieni ai războiului, „nu există nicio altă activitate umană care să fie atât de constant și de universal legată de hazard” cum e războiul.

Rusia strânge probe împotriva Vestului și caută veriga slabă, care, la momentul potrivit, să răspundă prostește unor provocări bine gândite. Tot mai multe incidente sunt menționate de Moscova la Marea Neagră. Ultima reclamație, de acum câteva zile, a fost despre un avion spion al NATO, care ar fi fost depistat pe ruta companiei Aeroflot. Și ca măsură de retorsiune, două avioane de vânătoare ruseşti au fost trimise vineri în regiunea Mării Negre pentru a escorta două avioane de recunoaştere americane.

Ce planuri are România dacă lucrurile scapă de sub control? Sau ce va trebui să facă în scenariul unei invadări a Ucrainei? Așteaptă să vadă care este decizia NATO? Se recuză? Sare cu entuziasm în apărarea vecinului atacat? Ce-ar fi cel mai bine să facă? Toate sunt ipoteze, dar nimeni nu le discută la București.