1. Mergi direct la conținut
  2. Mergi direct la meniul principal
  3. Accesează direct mai multe site-uri DW

Summit EU: Acord pe tema pachetului de reconstrucție

21 iulie 2020

Liderii statelor UE au căzut de acord asupra celui mai amplu pachet de relansare economică din istoria Uniunii Europene. Klaus Iohannis a anunțat că România va primi 79,9 miliarde de euro pentru proiectele europene.

https://p.dw.com/p/3fd6R
Angela Merkel (dreapta) la Bruxelles
Imagine: Reuters/Pool/J. Thys

Fondul de 750 de miliarde de euro este destinat redresării economice a blocului comunitar, pentru a face față crizei generate de pandemia de coronavirus. Acest fond va fi compus din 390 de miliarde de euro sub formă de granturi nerambursabile și 360 de miliarde de euro sub formă de împrumuturi. 

În final, este vorba de un compromis între grupul așa-numitelor state "austere" - Olanda, Danemarca, Austria, Suedia, și mai târziu și Finlanda – și planul prezentat de Germania și Franța, care au propus subvenții de 500 de miliarde de euro pentru a spirjini statele UE afectate cel mai grav de pandemie, printre care Italia și Spania. 

Fondul de redresare economică de 750 de miliarde de euro se va alătura celor 1074 miliarde de euro care vor forma bugetul Uniunii Europene pe următorii șapte ani.   

Președintele Klaus Iohannis a declarat, la finalul summitului de la Bruxelles, că România va primi 79,9 miliarde de euro pentru proiectele europene. Banii vor fi folosiți "pentru a reface infrastructura în România, pentru a construi spitale, școli, pentru a moderniza marile sisteme publice", a declarat președintele. "Este de asemenea foarte important de știut că o parte semnificativă din acești bani va fi folosită pentru relansare, pentru revigorare economică."

Liderii statelor membre au ajuns la un acord în dimineața de marți, după negocieri care au durat patru zile și patru nopți. A fost unul dintre cele mai lungi summituri din istoria Uniunii Europene. 

das / sti (afp, dpa, rtr, digi24.ro)