Violența domestică, violul, traficul de copii

Recent, organizația neguvernamentală Centrul de Advocacy și Drepturile Omului (CADO) a organizat workshop-ul online „Tratamentul minorului în sistemul judiciar românesc“, program adresat în special ziariștilor care lucrează în instituții de presă din provincie. CADO acționează pentru sprijinirea grupurilor vulnerabile, oferind consiliere și reprezentare juridică gratuite victimelor discriminării și violenței de gen. Segregarea școlară este una din preocupările constante ale organizației, în situația în care asistăm la tot mai multe cazuri în care copiii cu dizabilități sau copiii romi sunt victime nu doar ale colectivității, dar și ale părinților și cadrelor didactice.

În cele două zile ale evenimentului (care a trecut aproape neobservat de presa centrală), procurori, judecători, avocați, precum și activiști civici au prezentat practica CEDO referitoare la drepturile copiilor în justiție, perspectiva Parlamentului European privind drepturile minorului în justiția penală și Raportul Comisiei de anchetă a Parlamentului României privind copiii dispăruți, mulți dintre ei fiind victime ale traficului de minori.

Spețele în ceea ce privește violența domestică sunt multiple. Deseori violențele conjugale duc la maltratarea minorului sau chiar la uciderea acestuia. Cauza principală este aceea că autoritățile nu au intervenit la timp, deși au primit plângeri repetate din partea victimei.

Violența asupra minorilor se manifestă și în cazul în care un cuplu divorțează iar unul dintre părinți ascunde copilul de celălalt sau nu respectă dreptul celui din urmă de a-și vedea copilul la intervalele stabilite prin hotărâre judecătorească. Sunt numeroase exemple în care CEDO a condamnat România pentru neexecutarea hotărârilor judecătorești.

Din cauza procedurilor, a unei birocrații procesuale penale, au fost cazuri în care un dosar s-a plimbat chiar și 8 ani între organele de cercetare penală și sala de judecată.

În bilanțurile Parchetului General privind cauzele de violență în familie, cele mai multe asupra minorilor, în 2017 au fost înregistrați 1491 de inculpați și 1766 de victime, iar în 2018 au fost trimiși în judecată pentru infracțiuni de violență domestică 1459 de inculpați care au făcut 1700 de victime.

Dar în realitate cazurile sunt mult mai numeroase. Părinții minorilor care au căzut victime violenței, mai ales abuzurilor sexuale, evită să reclame faptele, întrucât se feresc să suporte „rușinea“ făcută copiilor lor: în fața colegilor de școală, a profesorilor, a rudelor, a vecinilor.

Pe de altă parte, nu de puține ori autoritățile, în speță polițiștii nu răspund plângerilor de violență împotriva minorilor, chiar și în cazurile de viol. Sunt situații, multe dintre acestea făcute publice de mass-media, în care polițiștii sesizați au luat în derâdere faptele reclamate, inclusiv violarea unor minore, afirmând că acestea au afișat în fața infractorilor comportamente și ținute provocatoare. Ca să nu mai vorbim de cazurile în care agresorii erau chiar polițiști.

Cert este faptul că între statisticile oficiale privind agresarea minorilor și situația reală sunt discrepanțe majore generate pe de o parte de convingerea părinților că nu vor câștiga în instanță, iar pe de altă parte, cum spuneam, de concepția primitivă a acestora că „se vor face de râsul lumii“ în cazul în care violarea minorului va deveni un fapt public.

ONG-urile ar putea prelua din sarcinile instituțiilor statului

Monica Macovei, fost ministru al Justiției și fost europarlamentar a subliniat faptul că există și infracțiuni de violență ale persoanelor juridice. Se înțelege desigur că acestea nu pot fi trimise în judecată, dar li se aplică amenzi foarte mari, sunt obligate să investească bani în prevenirea și combaterea faptelor de violență, inclusiv a celor care privesc discriminarea persoanelor defavorizate. Alte sancțiuni privesc decăderea de a primi beneficii financiare din fonduri publice și chiar din fonduri europene, interdicția temporară sau chiar permanentă de a desfășura activități economice, punerea sub supraveghere judiciară.

O realitate dramatică este aceea că deseori victimele sunt revictimizate de către unii polițiști prin tratamentul abuziv la care sunt supuse. Aceasta se întâmplă cu precădere în mediul rural, unde părinții fie nu-și cunosc drepturile, fie le e frică de polițiștii care sunt stat în stat. În ceea ce privește lipsa de implicare a autorității administrative, dar și lipsa de discernământ a sătenilor, este binecunoscut cazul unui primar care a fost reales după ce își violase fiica.

Fostul ministru al Justiției Monica Macovei a lansat o idee de care autoritățile sunt complet străine sau indiferente: „Ar fi foarte bine ca statul, așa cum se întâmplă și în alte state europene, cu precădere în Marea Britanie, să externalizeze îngrijirea minorilor victime către organizațiile neguvernamentale, care să primească fonduri publice în acest scop. În felul acesta ONG-urile ar prelua din sarcinile instituțiilor statului care fie nu au personal suficient, fie personalul existent nu are pregătirea necesară în fața provocărilor violenței asupra minorilor.“

În ceea ce privește persoanele traficate, fiecare a patra victimă este un copil. Profitul traficanților la nivelul Uniunii Europene este estimat la 3 miliarde de euro pe an.

România este pe primul loc în Europa la traficul de persoane și la cerșetoria ca formă de exploatare a minorilor. Judecătorul Cristi Danileț, expulzat recent din magistratură, a arătat că „în România avem de 7 ori mai multe victime decât media europeană (…) Din păcate, nu avem un sistem bine pus la punct, de aceea orice formă de presiune, inclusiv dezvăluirile din presă, sunt binevenite. (…) Avem o lege din 2004 cu privire la drepturile copilului, dar aceasta este foarte puțin cunoscută.“

Cauzele care ajung la CEDO sunt foarte puține, pentru că în numeroase situații e vorba de familii sărace care nu își permit un avocat, iar procedura este anevoioasă.