Micul Prinț, iubit de 80 de ani

Îmi amintesc foarte limpede seara în care mama a intrat cu „Micul Prinț” în camera copilăriei mele. „Ce carte grozavă trebuie să fie aceasta”, m-am gândit, observând cu câtă grijă și respect o răsfoia. M-au cucerit imediat desenele, băiețelul cu părul auriu, vâlvoi și pantalonii lui verzi. Povestea, în schimb, m-a deranjat! Ce îngrozitor, o planetă atât de mică, e ca o închisoare! Și trandafirul acela ciudat și odios - de ce îl place atât de mult? Și de ce se împrietenește cu o vulpe și apoi o părăsește din nou?

Mama îmi citea cu grijă scurtele capitole iar eu nu îndrăzneam să îi spun cât disconfort îmi provoca povestea. Întreaga lumea îl sărbătorea pe faimosul erou de basm cu tot felul de suveniruri, de la căni la puzzle-uri sau tricouri, și cu ecranizări, doar eu mi-am păstrat distanța față de acest copil extraterestru ciudat.

Amintirea copilăriei

„Micul Prinț” este despre un băiat care trăiește pe o planetă foarte mică cu un trandafir provocator, doi vulcani activi și unul stins și niște puieți războinici de baobab. Floarea și Micul Prinț nu se înțeleg bine, trandafirul este îmbufnat, așa că Micul Prinț decide să plece într-o călătorie și explorează șapte planete. Ultima oprire este pe Pământ, unde întâlnește un pilot care a aterizat în deșert.

La 80 de ani după ce a fost publicat pentru prima oară, am vrut să dau o nouă șansă basmului modern. Am citit rapid cele 27 de capitole scurte și de data aceasta au avut un cu totul alt efect. Limbajul simplu și ilustrațiile necomplicate sunt înșelătoare. Nu este un basm pentru copii ci mai degrabă o amintire a copilăriei din noi. Cărticica abordează întrebările cu adevărat mari  pe care și le pun adulții - dragostea, singurătatea, moartea. Așa că nu este de mirare că, în copilărie, am simțit că este vorba despre ceva important pe care însă nu pot să-l înțeleg. Încă. Iar seriozitatea din vocea adulților m-a speriat.

„Micul Prinț” este ultima carte a pasionatului aviator Antoine de Saint-Exupéry și a fost publicată pentru prima dată la New York în 1943. Autorul nu a mai apucat să vadă ediția franceză, apărută trei ani mai târziu. Nu s-a mai întors niciodată dintr-un zbor de recunoaștere peste Marea Mediterană, în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, în 1944.

Pilot scriitor

Născut la Lyon în 1900, Saint-Exupéry și-a început cariera de aviator cu zboruri peste Paris pentru turiști. În anii 1920 a zburat pe ruta Toulouse - Casablanca - Dakar, a devenit director de aerodrom în ceea ce era atunci colonia spaniolă Maroc, unde a salvat în repetate rânduri colegi care aterizaseră forțat în deșert. S-a mutat apoi în Argentina, unde a operat transporturi poștale nocturne. A tot încercat să stabilească recorduri de zbor și a scăpat cu viață din două accidente, primul pe ruta Paris - Saigon, al doilea într-o călătorie din New York spre Țara de Foc. A fost recrutat la începutul celui de-al Doilea Război Mondial și a supraviețuit raidurilor Wehrmachtului german din nord-estul Franței.

Viața sa de pilot este o lungă aventură. Concomitent, Antoine de Saint-Exupéry a scris romane bine primite. Chiar dacă a fost distins cu premii literare, s-a considerat în primul rând pilot profesionist și abia apoi scriitor amator.

„Micul Prinț” a fost inițial primit cu dezamăgire de cititori: nu e un roman de aventuri, ci un basm dulce-amărui ilustrat de însuși Saint-Ex, cum îl numeau prietenii săi. Și, totuși, în această scriere apare chiar povestea vieții autorului: la fel ca naratorul din basm, Saint-Exupéry a căzut în deșert și a trebuit să supraviețuiască zile întregi fără să bea apă, până a fost salvat de o caravană.

Aproape nimeni nu ar fi ghicit atunci că această cărticică va deveni cea mai vândută din Franța. De atunci, „Micul Prinț” a fost publicată în peste 200 de milioane de exemplare, tradusă în aproximativ 340 de limbi și dialecte, inclusiv în inuită, tuaregă și maya, precum și în limba fantastică klingoniană din serialul TV Star Trek.

Oda fanteziei

„Desenează-mi o oaie” este primul lucru pe care Micul Prinț îl spune pilotului prăbușit. Iar acesta răspunde: „În faţa unei taine copleşitoare, nu poți să te împotriveşti. Oricât de nefiresc mi se părea, cu toată primejdia de moarte în care mă aflam la mii de leghe depărtare de orice aşezare omenească, mi-am scos din buzunar stiloul şi o foaie de hârtie”. Pilotul desenează trei oi, toate sunt respinse. În cele din urmă, exasperat, desenează o cutie și spune: „Oaia pe care o vrei este acolo”.

Spre marea lui uimire, ciudatul băiat este încântat. Spre deosebire de mine, când eram copil. Ce prostie, mi-am zis atunci. De ce nu pictează oaia așa cum îi place prințului? Nu am putut înțelege geniul acestor rânduri, imaginația mea copilărească era bine dezvoltată, dar dacă tot îmi citești o carte, te rog să o faci corect și până la cel mai mic detaliu.

Astăzi, acest pasaj mă fascinează: este o odă fanteziei, clarității nepărtinitoare și copilărești. „Oamenii mari nu pricep singuri nimic, niciodată. Și este obositor pentru copii să le dea într-una lămuriri peste lămuriri", scrie Saint-Exupéry în primul său capitol.

„Limpede vezi doar cu inima...”

Cartea este plină de înțelepciuni. „Limpede vezi doar cu inima, ochii nu pot pătrunde în miezul lucrurilor” este probabil cea mai cunoscută - și de atunci a fost preluată în numeroase albume motivaționale și a ajuns desen mural inspirațional în studiouri de yoga.

Pe lângă gândurile despre dragoste, prietenie și moarte, basmul conține și critică socială. Micul Prinț călătorește pe șase planete înainte de a veni pe pământ. Pe fiecare asteroid are întâlniri ciudate: un monarh care caută supuși; un bețiv care bea pentru a uita de băut; un lampagiu care execută ordine; un vanitos care vrea să fie admirat; un geograf care explică o lume pe care nu a văzut-o; un om de afaceri care se crede bogat pentru că posedă stelele.

În școală, la ora de limbă franceză, citeam „Le Petit Prince”, desigur, în original. Nu mi-a plăcut profesorul meu de franceză, era un om răutăcios, căruia se vedea că nu-i plăceau copiii. Dar la lectura poveștii despre omul de afaceri obsedat de numere, care nu putea să facă nimic altceva din cauza numărării tuturor stelelor, însuși acest profesor devenea brusc foarte calm și grijuliu. De parcă ar fi vrut să ne ofere ceva. O înțelepciune de viață. Sau poate un regret: ce s-a întâmplat cu visele sale din copilărie?

„Toți oamenii mari au fost cândva copii, dar doar câțiva își amintesc de asta”, scrie Antoine de Saint-Exupéry chiar la începutul basmului său. „Micul Prinț” ne amintește, cum nicio altă carte nu o face, despre cum se simte copilăria – și poate de aceea este de 80 de ani un bestseller mondial.