Analiză: Propaganda prin presă, mărul de aur al partidelor

Istoria libertății presei postdecembriste e scrisă și răscrisă, luată la pachet cu istoria instituțiilor fundamentale ale statului. În septembrie anul trecut, Comisia Europeană a închis oficial mecanismul de cooperare și verificare (MCV) pentru România și Bulgaria, după 16 ani de la aderarea la Uniunea Europeană. Asta după ce, în iulie 2023, Raportul anual al Comisiei Europene privind statul de drept arăta că România nu a făcut nici un progres, printre altele, în consolidarea guvernanței și independența editorială a mass-media.

Ridicarea MCV nu numai că nu a condus la consolidarea statului de drept, dar a favorizat proliferarea corupției, a dus la îmblânzirea DNA, la prescripția infracțiunilor din „nebăgarea de seamă“ a procurorilor, la creșterea ingerinței partidelor în politica editorială a marii majorități a mass-media prin fianțarea marilor trusturi de presă cu bani de la buget.

Am scăpat de MCV, dar nu și de alte organisme internaționale de avertizare a autorităților privind încălcările flagrante ale imperativelor statului de drept. Raportul anual pe 2023 al Departamentului de Stat al SUA privind respectarea drepturilor omului arată limpede că autoritățile s-au culcat pe o ureche după ridicarea MCV. Un capitol aparte privește încălcarea libertății presei, în care este menționat și cazul Emiliei Șercan, care a dezvăluit că a fost amenințată și supusă unor tentative de șantaj după ce a publicat o investigație în care arăta că fostul premier Nicolae Ciucă a plagiat în teza sa de doctorat. Se știe că dosarul plagiatului se află și acum în instanță.

Politica editorială cu bani de la partide

Marea parte a presei de azi nu e liberă nu pentru că ar fi cenzurată de politicieni, așa cum a fost manipulată în chip grosolan în primul deceniu postdecembrist iar ulterior prin metode mai sofisticate, ci mai ales pentru că e plătită de partide pentru propagandă cu bani de la buget.

Dincolo de câteva cazuri izolate în care un jurnalist a fost hărțuit de agenții și agenturile politice, exemplul cel mai relevant fiind inamicul public al plagiatorilor Emilia Șercan, libertatea presei e viciată din interior, altfel spus, trusturile de presă se autocenzurează pentru a fi pe placul plătitorilor. Excepțiile sunt puține, printre care câteva publicații online și departamentele în limba română ale mass-media occidentale.

Aproape jumătate (48%, potrivit Expert Forum) din banii alocați anul trecut de la bugetul de stat pentru finanțarea partidelor a fost direcționată către presă și propagandă. Negru pe alb, din totalul subvențiilor de peste 45 de milioane de euro pe care partidele le-au primit în 2023, peste 20 de milioane au luat calea posturilor de televiziune și radio, a presei scrise și online.

Explicit, s-au transformat în știri false, în sondaje de opinie trucate, comandate de unele posturi de televiziune, de ziare sau de site-uri pentru ca rezultatele să fie pe placul partidului care achita nota de plată, în omisiunea unor știri compromițătoare la adresa unui partid, a unui politician, a unui client politic în vizorul DNA.

Anul acesta, cu patru rânduri de alegeri, bugetul alocat pentru finanțarea partidelor este mult mai generos, însumând 63 de milioane de euro. Nu știm până acum cât au vărsat partidele în vistieriile mass-media.

Partidele preferă propaganda prin presă în locul muncii pe teren

Cel mai grav lucru în ceea ce privește cheltuielile din subvențiile Guvernului, care nu a fost dezbătut în mass-media, este că partidele au alocat pentru activitățile politice doar 8,5% (4,2 milioane de euro) din banii primiți de la bugetul de stat.

Ne aflăm în fața aceleiași prăpăstii dintre aleșii poporului și oamenii care i-au votat. După ce s-au văzut cu sacii în căruță, parlamentarii ștampilați în cabina de vot pentru un mandat de patru ani au uitat subit de cei care i-au ales. Birourile teritoriale sunt cel mai adesea încuiate cu șapte lacăte. Sau, în cel mai bun caz, doar secretarele își mai fac veacul în birourile din circumscripțiile în care deputații și senatorii ar trebui să fie la dispoziția celor care i-au ales, dar și a celor care nu i-au ales. Activitățile politice sunt deversate în festivaluri populare, în cine de taină cu baronii locali, în petreceri cu afaceriști privilegiați și chiar cu interlopi.

Un partid cu toți neuronii la el ar trebui să cheltuiască cel puțin jumătate din banii de la buget pentru legătura cu alegătorii, pentru educația politică a celor cu drept de vot și mai ales a adolescenților care vor vota pentru prima oară, pentru finanțarea unor ONG-uri sau chiar a unor persoane bine pregătite în domeniu care să monitorizeze și să pună umărul la diminuarea discriminării pe criterii etnice, religioase ori sexuale.

De ce nu își fac partidele o școală de cadre

Dar cea mai importantă activitate politică pe care partidele ar trebui să o finanțeze din banii publici, sume generoase, este formarea de cadre. Școlirea tinerilor politicieni prin decontarea cheltuielilor pentru cursurile universitare, a studiilor doctorale peste ceea ce plătesc universitățile, prin trimiterea lor la studii politice de perfecționare în străinătate ar fi un beneficiu enorm pentru rebrenduirea de substanță a partidelor.

De ce liderii politici nu fac acest lucru? Pentru că se tem și în somn să nu le fie tras scaunul de sub picioare. Și pentru că instituția clientelismului nu are nevoie de oameni care să facă politică fără a se folosi de broderia grosolană a cârdășiei.

În aceste circumstanțe, partidele preferă să cheltuiască aproape jumătate din banii publici alocați de guvern pentru presă și propagandă. E un tertip mult mai eficient pentru manipularea maselor, o realitate la mâna a doua servită publicului. Cum spuneam la început, o mare parte a presei se autocenzurează - mai exact patronii dau tonul la cântec pentru a fi pe placul partidului care plătește din bani publici.